Prohibiţie la pescuit

Ministerul Mediului a stabilit printr-un ordin perioadele de prohibiţie pentru pescuitul industrial/comercial, sportiv şi de amator al tuturor speciilor de peşti şi pentru dobândirea moluştelor, crustaceelor, transmite IPN.

De pe 25 şi până pe 31 martie, este interzis pescuitul în lacul de acumulare Cuciurgan.

De pe 1 aprilie şi până la 29 iunie, timp de 90 de zile, este interzis pescuitul în bălţile Manta şi afluenţii de stânga a râului Prut, în fluviul Nistru pe sectorul de la satul Naslavcea până la oraşul Camenca, dar şi în lacul de acumulare Dubăsari. De asemenea, interdicţia se referă şi la fluviul Nistru pe sectorul de la barajul Centralei Hidroelectrice Dubăsari până la satul Palanca şi în braţul Turunciuc şi la obiectivele acvatice piscicole, altele decât cele atribuite pentru activităţi în domeniul pisciculturii, cu excepţia măsurilor tehnologice piscicole.

De la data de la 11 aprilie şi până la 9 iunie inclusiv, pescuitul este interzis în râul Prut de la intersecţia lui cu frontiera de nord a Republicii Moldova cu Ucraina până la satul Teţcani. La fel, este vorba şi de lacul de acumulare Costeşti-Stânca şi în râul Prut pe sectorul de la barajul nodului hidrotehnic Costeşti-Stânca până la satul Giurgiuleşti.

Amenzile prevăzute pentru pescuitul în locurile interzise oscilează între 100 şi 400 de lei pentru persoanele fizice şi de la 4000 la 6000 de lei pentru persoanele juridice.

Două persoane au murit, iar alte trei au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs în noaptea trecută pe traseul R-6 Chișinău-Orhei-Bălți. Impactul a avut loc între un automobil și un autocar de pe ruta Bulgaria-Bălți, în care se aflau 21 de pasageri, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, automobilul, condus de un bărbat de 37 de ani, a pătruns pe sensul opus de circulație și s-a ciocnit frontal cu autocarul. În urma impactului, șoferul automobilului și un pasager de 35 de ani au decedat la fața locului.

Șoferul autocarului, în vârstă de 56 de ani, a fost transportat în stare gravă la Spitalul raional Orhei. De asemenea, două pasagere, în vârstă de 43 și 18 ani, au fost preluate pentru investigații medicale.

Poliția continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Prohibiţie la pescuit

Ministerul Mediului a stabilit printr-un ordin perioadele de prohibiţie pentru pescuitul industrial/comercial, sportiv şi de amator al tuturor speciilor de peşti şi pentru dobândirea moluştelor, crustaceelor, transmite IPN.

De pe 25 şi până pe 31 martie, este interzis pescuitul în lacul de acumulare Cuciurgan.

De pe 1 aprilie şi până la 29 iunie, timp de 90 de zile, este interzis pescuitul în bălţile Manta şi afluenţii de stânga a râului Prut, în fluviul Nistru pe sectorul de la satul Naslavcea până la oraşul Camenca, dar şi în lacul de acumulare Dubăsari. De asemenea, interdicţia se referă şi la fluviul Nistru pe sectorul de la barajul Centralei Hidroelectrice Dubăsari până la satul Palanca şi în braţul Turunciuc şi la obiectivele acvatice piscicole, altele decât cele atribuite pentru activităţi în domeniul pisciculturii, cu excepţia măsurilor tehnologice piscicole.

De la data de la 11 aprilie şi până la 9 iunie inclusiv, pescuitul este interzis în râul Prut de la intersecţia lui cu frontiera de nord a Republicii Moldova cu Ucraina până la satul Teţcani. La fel, este vorba şi de lacul de acumulare Costeşti-Stânca şi în râul Prut pe sectorul de la barajul nodului hidrotehnic Costeşti-Stânca până la satul Giurgiuleşti.

Amenzile prevăzute pentru pescuitul în locurile interzise oscilează între 100 şi 400 de lei pentru persoanele fizice şi de la 4000 la 6000 de lei pentru persoanele juridice.

Administratorii clădirilor publice și ai spațiilor comerciale trebuie să reducă iluminatul interior cu cel puțin 30%, acolo unde este posibil, și să oprească luminile în încăperile neocupate. Totodată, între orele 18:00 și 06:00 va fi deconectat iluminatul havuzurilor, vitrinelor, precum și cel decorativ, arhitectural și publicitar. Măsurile au fost aprobate de Comisia Națională de Management al Crizelor pentru reducerea consumului de energie electrică, în contextul creșterii prețurilor pe piețele regionale și al necesității importurilor de energie, transmite IPN.

Potrivit deciziei, întreprinderile cu procese de producție mari consumatoare de energie, inclusiv cele care utilizează cuptoare electrice și instalații de topire, vor ajusta activitatea astfel încât consumul ridicat să fie transferat în afara orelor de vârf: 06:00-09:00 și 18:00-23:00.

Operatorii serviciilor de alimentare cu apă și canalizare vor optimiza funcționarea pompelor, iar autoritățile publice vor aplica măsuri de raționalizare a consumului, inclusiv prin eficientizarea iluminatului public, fără afectarea serviciilor esențiale.

Administratorii blocurilor locative vor informa locatarii despre recomandarea de a evita utilizarea lifturilor în intervalele de vârf, pentru a reduce riscul blocării persoanelor în cazul unor eventuale întreruperi de energie.

De asemenea, exporturile comerciale de energie electrică vor fi limitate între orele 18:00 și 22:00, pentru protejarea consumului intern în perioadele de solicitare maximă. Măsura va fi aplicată de Moldelectrica, cu excepția cantităților necesare îndeplinirii obligațiilor de serviciu public privind securitatea aprovizionării.

Autoritățile au decis și accelerarea conectării la rețea a noilor capacități de producere și stocare a energiei. Operatorii de sistem vor acorda prioritate cererilor de racordare pentru instalațiile de stocare și centralele fotovoltaice și eoliene cu baterii, iar procedurile de autorizare vor fi simplificate.

Totodată, Energocom va identifica și contracta surse alternative de energie din România, Ucraina și alte piețe accesibile. Compania va prezenta scenarii de achiziție pentru următoarele 7-14 zile și rapoarte zilnice privind evoluția prețurilor și necesarul de resurse financiare.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025