Moldova vrea să preia modelul Greciei în protejarea patrimoniului, Maia Sandu

Sursa foto: Președinție

Moldova este interesată de experiența Greciei în protejarea și valorificarea patrimoniului cultural, pe care o consideră un model de urmat. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu, la întrevederea cu ministra culturii elene, Lina Mendoni, aflată în vizită la Chișinău, transmite IPN.

Șefa statului a subliniat rolul culturii în consolidarea rezilienței societăților, în special într-un context regional marcat de multiple provocări. Potrivit acesteia, cultura contribuie la protejarea valorilor naționale și la coeziunea socială, se arată într-un comunicat de presă al Președinției.

Maia Sandu a evidențiat că Republica Elenă rămâne un partener important pentru Moldova, atât în procesul de aderare la Uniunea Europeană, cât și în alte domenii de cooperare bilaterală.

Ministerele Culturii din ambele state au semnat luni, 16 martie, un memorandum de cooperare în domeniul conservării și restaurării patrimoniului cultural. Documentul prevede schimburi de expertiză, programe de formare pentru specialiști și dezvoltarea unor proiecte comune în domeniu.

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că va solicita implicarea directă a președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, în problema aprovizionării cu apă a Republicii Moldova. Edilul a declarat că va transmite o scrisoare către administrația prezidențială de la Kiev, în contextul riscurilor pe care le-ar putea genera o eventuală criză de apă pentru populație și pentru instituțiile din capitală, transmite IPN.

Ion Ceban a menționat că în municipiul Chișinău sunt amplasate instituții sociale, medicale și strategice, iar întreruperea alimentării cu apă ar putea avea consecințe majore. Edilul și-a exprimat speranța că autoritățile ucrainene vor identifica soluții pentru evitarea unei crize.

Declarațiile au fost făcute miercuri, după ședința Comisiei pentru situații excepționale a municipiului Chișinău, convocată pentru evaluarea măsurilor necesare în contextul eventualei crize în aprovizionarea cu apă. În cadrul ședinței, a fost aprobat un set de acțiuni pentru prevenirea unor riscuri generate de scăderea debitului râului Nistru.

Apă-Canal Chișinău a primit ca sarcină monitorizarea permanentă a debitul apei la sursa de captare, precum și a funcționării instalațiilor de captare, pompare, transport și tratare, pentru a preveni eventualele disfuncționalități în alimentarea cu apă. Primăria municipiului Chișinău și operatorul vor solicita autorităților publice centrale informații oficiale privind regimul hidrologic al râului Nistru, inclusiv date despre volumele de apă deversate, eventualele modificări ale regimului de deversare și prognozele pentru perioada următoare.

Potrivit ministrul mediului, Gheorghe Hajder, partea ucraineană a informat despre o diminuare a volumului de apă în lacul de acumulare de la Novodnestrovsk care reglează debitul râului Nistru. Ministrul susține că apa nu va dispărea, însă captarea acesteia ar putea deveni mai dificilă din cauza nivelului scăzut al râului. Gheorghe Hajder afirmă că, potrivit informațiilor prezentate de Apă-Canal Chișinău, compania nu dispune de suficiente surse alternative fiabile pentru a asigura alimentarea capitalei în cazul unei întreruperi prelungite a captării din Nistru sau al unei poluări severe.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Moldova vrea să preia modelul Greciei în protejarea patrimoniului, Maia Sandu

Sursa foto: Președinție

Moldova este interesată de experiența Greciei în protejarea și valorificarea patrimoniului cultural, pe care o consideră un model de urmat. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu, la întrevederea cu ministra culturii elene, Lina Mendoni, aflată în vizită la Chișinău, transmite IPN.

Șefa statului a subliniat rolul culturii în consolidarea rezilienței societăților, în special într-un context regional marcat de multiple provocări. Potrivit acesteia, cultura contribuie la protejarea valorilor naționale și la coeziunea socială, se arată într-un comunicat de presă al Președinției.

Maia Sandu a evidențiat că Republica Elenă rămâne un partener important pentru Moldova, atât în procesul de aderare la Uniunea Europeană, cât și în alte domenii de cooperare bilaterală.

Ministerele Culturii din ambele state au semnat luni, 16 martie, un memorandum de cooperare în domeniul conservării și restaurării patrimoniului cultural. Documentul prevede schimburi de expertiză, programe de formare pentru specialiști și dezvoltarea unor proiecte comune în domeniu.

Moldova vrea să preia modelul Greciei în protejarea patrimoniului, Maia Sandu

Autoritățile austriece au deschis o secție de poliție în clădirea din orașul Braunau am Inn unde s-a născut Adolf Hitler....

Acest material este disponibil doar pe bază de abonament.
Abonează-te pentru a avea acces la mai multe materiale și funcționalități exclusive!

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025