Ion Ungureanu va fi înmormântat mâine la Chişinău

/13.00/ Corpul neînsuflețit al regretatului Ion Ungureanu va fi depus în data de 31 ianuarie 2017, ora 02.00 noaptea, la Sf. Teodora de la Sihla, iar la 10.00 va fi adus pentru un omagiu de rămas bun în incinta Palatului Național „Nicolae Sulac”, după care cortegiul funerar se va îndrepta către Cimitirul central armenesc, unde va fi înhumat la locul său de veci.

Corpul neînsufleţit al actorului şi regizorului Ion Ungureanu va fi adus în această noapte de la Bucureşti, iar funeraliile sunt preconizate pentru ziua de marţi, 31 ianuarie, transmite IPN.

Potrivit informațiilor Ministerului Culturii, marţi, în jurul orei 10.00, sicriul va fi adus la Biserica „Teodora de la Sihla” după care, în jurul orei 12.30, va fi adus la Palatul Naţional „Nicolae Sulac”, unde va avea loc un miting de comemorare.

Ion Ungureanu s-a născut pe 2 august 1935, satul Opaci, județul Tighina (astăzi localitatea e în raionul Căușeni). A îndeplinit funcția de ministru al culturii și cultelor al Republicii Moldova (6 iunie 1990 – 5 aprilie 1994) și a fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova în anii 1990-1994. Este unul din cei 278 de deputați care au votat Declarația de Independență a Republicii Moldova, la 27 august 1991.

Zilele Diasporei 2026 încep luni, 3 august, și se vor desfășura pe parcursul lunii august sub genericul „Oriunde am fi, Moldova ne unește!”. Programul include evenimente pentru tineri, profesioniști, lideri ai asociațiilor diasporale și cetățeni interesați de implicarea în dezvoltarea țării, transmite IPN.

Activitățile sunt organizate de Biroul relații cu diaspora din cadrul Cancelariei de Stat, iar o parte dintre acestea vor avea loc în format hibrid, pentru a facilita participarea moldovenilor stabiliți peste hotare.

Prima activitate din program este inaugurarea expoziției „Autori basarabeni în lume”, pe 3 august, la Biblioteca Națională a Republicii Moldova. Pe 4 august, la Casa Guvernului, va avea loc evenimentul „Youth Talk: Tinerii schimbă lumea”, iar pe 7 august, la Palatul Republicii, este programat Forumul Diasporei – evenimentul central al ediției din acest an.

Forumul Diasporei va reuni cetățeni ai Republicii Moldova stabiliți peste hotare, reprezentanți ai autorităților publice, parteneri de dezvoltare și lideri ai comunităților diasporale. Discuțiile vor viza implicarea diasporei în procesul de integrare europeană, consolidarea comunităților din afara țării și dezvoltarea parteneriatelor cu localitățile de origine.

Programul va continua pe 15 august cu Cupa Diasporei, organizată la Stadionul Dinamo. În cadrul Zilelor Diasporei vor fi organizate și expoziții de artă și patrimoniu, un târg al meșterilor populari și standuri informaționale ale instituțiilor publice și partenerilor de dezvoltare.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Ion Ungureanu va fi înmormântat mâine la Chişinău

/13.00/ Corpul neînsuflețit al regretatului Ion Ungureanu va fi depus în data de 31 ianuarie 2017, ora 02.00 noaptea, la Sf. Teodora de la Sihla, iar la 10.00 va fi adus pentru un omagiu de rămas bun în incinta Palatului Național „Nicolae Sulac”, după care cortegiul funerar se va îndrepta către Cimitirul central armenesc, unde va fi înhumat la locul său de veci.

Corpul neînsufleţit al actorului şi regizorului Ion Ungureanu va fi adus în această noapte de la Bucureşti, iar funeraliile sunt preconizate pentru ziua de marţi, 31 ianuarie, transmite IPN.

Potrivit informațiilor Ministerului Culturii, marţi, în jurul orei 10.00, sicriul va fi adus la Biserica „Teodora de la Sihla” după care, în jurul orei 12.30, va fi adus la Palatul Naţional „Nicolae Sulac”, unde va avea loc un miting de comemorare.

Ion Ungureanu s-a născut pe 2 august 1935, satul Opaci, județul Tighina (astăzi localitatea e în raionul Căușeni). A îndeplinit funcția de ministru al culturii și cultelor al Republicii Moldova (6 iunie 1990 – 5 aprilie 1994) și a fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova în anii 1990-1994. Este unul din cei 278 de deputați care au votat Declarația de Independență a Republicii Moldova, la 27 august 1991.

Ion Ungureanu va fi înmormântat mâine la Chişinău

Adunarea Populară a Găgăuziei urmează să se întrunească în ședință ordinară pe 3 august, după ce reuniunea convocată pentru 31...

Acest material este disponibil doar pe bază de abonament.
Abonează-te pentru a avea acces la mai multe materiale și funcționalități exclusive!

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025