Ministra Helen McEntee, așteptată în Moldova pentru inaugurarea ambasadei Irlandei

MAE

Helen McEntee, ministra pentru afaceri externe și comerț și ministra apărării a Irlandei, este așteptată la Chișinău cu prilejul inaugurării ambasadei Irlandei în Republica Moldova. Invitația a fost transmisă de vicepremierul Mihai Popșoi, ministru de externe, în cadrul discuțiilor purtate în marja Conferinței de Securitate de la München, informează IPN.

În cadrul întrevederii cu Helen McEntee, Mihai Popșoi a apreciat sprijinul Irlandei în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și interesul acesteia pentru intensificarea cooperării, inclusiv în perspectiva exercitării de către Irlanda a președinției Consiliului Uniunii Europene în a doua jumătate a anului 2026.

Discuțiile au vizat, de asemenea, avansarea negocierilor privind recunoașterea permiselor de conducere și acordarea protecției sociale cetățenilor moldoveni stabiliți în Irlanda, precum și a cetățenilor irlandezi din Republica Moldova.

În marja Conferinței de la München, care se desfășoară în perioada 13–15 februarie, Mihai Popșoi a avut întrevederi și cu omologii săi din Danemarca, Cehia și Serbia. Discuțiile s-au concentrat pe consolidarea cooperării bilaterale, securitatea regională, parcursul european al Republicii Moldova și extinderea relațiilor economice.

Trei angajați ai Moldatsa au fost reținuți în urma celor 25 de percheziții desfășurate astăzi de Centrul Național Anticorupție. Potrivit CNA, este vorba despre un dosar de abuz în serviciu care vizează persoane cu funcții de decizie din cadrul întreprinderii de stat, transmite IPN.

Investigațiile vizează presupuse fapte comise din 2024 și până prezent. Potrivit anchetatorilor, persoanele cercetate ar fi acționat contrar atribuțiilor de serviciu, în interes personal sau în beneficiul unor terți, cauzând întreprinderii un prejudiciu considerat deosebit de mare.

CNA precizează că au fost constatate mai multe nereguli în administrarea patrimoniului și gestionarea resurselor umane și financiare. Printre acestea sunt menționate presupuse încălcări ale procedurilor de achiziții publice, organizarea unor concursuri fictive pentru ocuparea funcțiilor vacante, acordarea nejustificată a unor premii și sporuri salariale, precum și cumularea necorespunzătoare a unor funcții. De asemenea, se verifică organizarea unor instruiri care ar fi generat cheltuieli neîntemeiate din bugetul întreprinderii.

Instituția precizează că perchezițiile au fost efectuate la domiciliile și în birourile de serviciu ale persoanelor vizate, în vederea ridicării probelor relevante pentru cauza penală.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Ministra Helen McEntee, așteptată în Moldova pentru inaugurarea ambasadei Irlandei

MAE

Helen McEntee, ministra pentru afaceri externe și comerț și ministra apărării a Irlandei, este așteptată la Chișinău cu prilejul inaugurării ambasadei Irlandei în Republica Moldova. Invitația a fost transmisă de vicepremierul Mihai Popșoi, ministru de externe, în cadrul discuțiilor purtate în marja Conferinței de Securitate de la München, informează IPN.

În cadrul întrevederii cu Helen McEntee, Mihai Popșoi a apreciat sprijinul Irlandei în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și interesul acesteia pentru intensificarea cooperării, inclusiv în perspectiva exercitării de către Irlanda a președinției Consiliului Uniunii Europene în a doua jumătate a anului 2026.

Discuțiile au vizat, de asemenea, avansarea negocierilor privind recunoașterea permiselor de conducere și acordarea protecției sociale cetățenilor moldoveni stabiliți în Irlanda, precum și a cetățenilor irlandezi din Republica Moldova.

În marja Conferinței de la München, care se desfășoară în perioada 13–15 februarie, Mihai Popșoi a avut întrevederi și cu omologii săi din Danemarca, Cehia și Serbia. Discuțiile s-au concentrat pe consolidarea cooperării bilaterale, securitatea regională, parcursul european al Republicii Moldova și extinderea relațiilor economice.

În urma sesiunii suplimentare a examenului național de bacalaureat, numărul total al absolvenților cu diploma de bac a ajuns la 15 078. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, rata generală de promovare este de 81,78%, transmite IPN.

Rezultatele preliminare ale sesiunii suplimentare au fost afișate joi, în cele 15 centre de bacalaureat din Bălți, Cahul, Chișinău, Comrat și Edineț. MEC precizează că rata de promovare din acest an este una dintre cele mai ridicate din ultimii ani.

La sesiunea suplimentară s-au înscris 2 967 de persoane, dintre care 916 candidați au promovat examenul. Lucrările verificate și punctajele obținute pot fi verificate pe platforma bac.gov.md în zilele de 23 și 24 iulie. Tot în această perioadă, între orele 09:00 și 18:00, cei nemulțumiți de rezultate pot depune contestații la centrele în care au susținut examenul. Contestațiile vor fi examinate în perioada 25-27 iulie, iar rezultatele finale ale sesiunii suplimentare vor fi publicate pe 28 iulie.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025