Deputat din Găgăuzia, retras de la volan. Mașina de serviciu, dusă la parcarea specială

Poliția a anunțat retragerea din trafic a unui deputat al Adunării Populare (AP) din Găgăuzia, care fusese privat anterior de permis după ce a fost depistat în stare de ebrietate la volan. Mașina de serviciu pe care o conducea a fost ridicată și dusă la o parcare specială, transmite IPN.

„Angajații Direcției de Poliție din UTA Găgăuzia au oprit pentru verificări un automobil Skoda. Polițiștii au stabilit că bărbatul aflat la volan fusese privat de dreptul de a conduce mijloace de transport în decembrie, după ce a fost depistat în stare de ebrietate la volan. Acesta deține funcția de deputat în Adunarea Populară a UTA Găgăuzia”, a precizat sâmbătă Inspectoratul General al Poliției.

Oamenii legii au dispus o anchetă, iar mașina de serviciu a fost plasată la parcarea specială până la clarificarea tuturor circumstanțelor.

„Poliția reiterează că legea este egală pentru toți, iar respectarea restricțiilor impuse este obligatorie, indiferent de funcția deținută”, se mai arată în comunicatul IGP.

Continuă expoziția „Arheologia urbană și memoria ascunsă a Chișinăului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei /17 iulie-30 noiembrie/.

Continuă expoziția-concurs de artă contemporană: Salonul municipal din cadrul Festivalului „Te salut, Chișinău!”, ediția a VI-a, dedicat aniversării a 590 de ani ai orașului /Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” /8-26 iulie/.

Continuă expoziția documentară „Ecou din trecut, pentru prezent și viitor”, dedicată memoriei victimelor deportărilor staliniste și unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria Basarabiei /BNRM /3 iulie-3 august/.

Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25 iunie-15 august/.

Continuă expoziția grafică realizată de Lică Sainciuc, vernisată în cadrul Festivalului industriilor creative /Galeria Lutnița /5 iunie-31 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Deputat din Găgăuzia, retras de la volan. Mașina de serviciu, dusă la parcarea specială

Poliția a anunțat retragerea din trafic a unui deputat al Adunării Populare (AP) din Găgăuzia, care fusese privat anterior de permis după ce a fost depistat în stare de ebrietate la volan. Mașina de serviciu pe care o conducea a fost ridicată și dusă la o parcare specială, transmite IPN.

„Angajații Direcției de Poliție din UTA Găgăuzia au oprit pentru verificări un automobil Skoda. Polițiștii au stabilit că bărbatul aflat la volan fusese privat de dreptul de a conduce mijloace de transport în decembrie, după ce a fost depistat în stare de ebrietate la volan. Acesta deține funcția de deputat în Adunarea Populară a UTA Găgăuzia”, a precizat sâmbătă Inspectoratul General al Poliției.

Oamenii legii au dispus o anchetă, iar mașina de serviciu a fost plasată la parcarea specială până la clarificarea tuturor circumstanțelor.

„Poliția reiterează că legea este egală pentru toți, iar respectarea restricțiilor impuse este obligatorie, indiferent de funcția deținută”, se mai arată în comunicatul IGP.

Utilizatori din mai multe țări au raportat duminică probleme de conectare la Facebook. Numărul sesizărilor a crescut rapid în cursul dimineții, sugerând o posibilă defecțiune la scară largă, potrivit platformei Downdetector, citată de IPN.

Potrivit relatărilor apărute în presa internațională, utilizatorii întâmpină dificultăți la autentificare, încărcarea fluxului de noutăți și utilizarea unor funcții ale rețelei sociale. Deocamdată nu este clar dacă sunt afectate și alte servicii ale companiei Meta.

În Moldova sunt probleme de conectare prin browser, dar accesul prin intermediul aplicației este posibil. Până la această oră, compania Meta nu a oferit o explicație privind cauza incidentului și nici un termen pentru remedierea acestuia. În lipsa unei confirmări oficiale, amploarea exactă a întreruperii rămâne neclară.

Platforma Downdetector monitorizează întreruperile serviciilor online și centralizează raportările utilizatorilor și alte date privind funcționalitatea acestora. O creștere bruscă a sesizărilor indică, de regulă, existența unei probleme tehnice.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025