Poliția vine cu recomandări pentru sărbătorile de iarnă

Circa 1500 de polițiști se vor afla la muncă în noaptea de Revelion. Inpectoratul General al Poliției anunță că în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie vor activa în jur de 130 de echipe de patrulare, iar numărul grupelor operative de poliție va fi dublat, transmite IPN.

Alexandru Bejan, șef-adjunct al IGP, a precizat într-o conferință de presă că în ultimele zile ale anului trecut pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 1416 de infracțiuni. Deși numărul total al infracțiunilor a fost în scădere, în comparație cu perioada similară a anului 2019, în ultimele zile ale anului trecut s-au săvârșit 15 omoruri, toate pe fundalul consumului de alcool, dar și 5 tâlhării.

Poliția recomandă persoanelor, dacă consumă alcool, să o facă cu moderație și să fie atente la persoanele străine care le trec pragul. Printre ele pot fi escroci. Părinții sunt atenționați să nu-și lase copiii fără supraveghere și să le explice că drumul nu este loc de joacă. Dacă familiile merg la plimbare când afară e întuneric, să îmbrace, mai ales copiii, haine de culori deschise, ca să fie vizibili când traversează strada. O altă recomandare adresată părinților este să monitorizeze conținuturile accesate de copii în mediul online, ca să nu cadă pradă infractorilor sau abuzatorilor.

Focurile de artificii vor fi procurate doar din locuri autorizate și vor fi lansate exclusiv de adulți.

Eduard Curdoglo, șef de direcție din cadrul Inspectoratului General de  Carabinieri, recomandă oamenilor să evite locurile aglomerate, ca să nu devină victimele hoților.

Dacă își petrec timpul în aer liber, Oleg Malașevschi, șef de direcție la IGSU, atenționează amatorii să evite pescuitul la copcă sau mersul pe bazinele acvatice, întrucât gheața este încă prea subțire. Ca aflarea pe gheață să nu prezinte pericol, temperatura aerului trebuie să înregistreze valori negative mai multe zile consecutive. Oscilarea temperaturii duce la formarea podului de gheață, însă acesta nu este rigid și reprezintă pericol.

În cazul unor situații de risc, oamenii pot solicita ajutor, apelând Serviciul 112.

Ministra afacerilor externe a Republicii Letonia, Baiba Braže, va efectua o vizită de lucru în Republica Moldova în perioada 3-4 august, în cadrul căreia are programate întrevederi cu oficiali de la Chișinău, transmite IPN.

Șefa diplomației letone se va întâlni cu președinta Maia Sandu, cu prim-ministrul Vasile Tofan, precum și cu vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, Mihai Popșoi.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, vizita reconfirmă relațiile excelente dintre Republica Moldova și Republica Letonia, precum și dialogul politic intens dintre cele două state. Aceasta reflectă valorile comune și sprijinul constant al Letoniei pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru promovarea reformelor democratice.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Poliția vine cu recomandări pentru sărbătorile de iarnă

Circa 1500 de polițiști se vor afla la muncă în noaptea de Revelion. Inpectoratul General al Poliției anunță că în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie vor activa în jur de 130 de echipe de patrulare, iar numărul grupelor operative de poliție va fi dublat, transmite IPN.

Alexandru Bejan, șef-adjunct al IGP, a precizat într-o conferință de presă că în ultimele zile ale anului trecut pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 1416 de infracțiuni. Deși numărul total al infracțiunilor a fost în scădere, în comparație cu perioada similară a anului 2019, în ultimele zile ale anului trecut s-au săvârșit 15 omoruri, toate pe fundalul consumului de alcool, dar și 5 tâlhării.

Poliția recomandă persoanelor, dacă consumă alcool, să o facă cu moderație și să fie atente la persoanele străine care le trec pragul. Printre ele pot fi escroci. Părinții sunt atenționați să nu-și lase copiii fără supraveghere și să le explice că drumul nu este loc de joacă. Dacă familiile merg la plimbare când afară e întuneric, să îmbrace, mai ales copiii, haine de culori deschise, ca să fie vizibili când traversează strada. O altă recomandare adresată părinților este să monitorizeze conținuturile accesate de copii în mediul online, ca să nu cadă pradă infractorilor sau abuzatorilor.

Focurile de artificii vor fi procurate doar din locuri autorizate și vor fi lansate exclusiv de adulți.

Eduard Curdoglo, șef de direcție din cadrul Inspectoratului General de  Carabinieri, recomandă oamenilor să evite locurile aglomerate, ca să nu devină victimele hoților.

Dacă își petrec timpul în aer liber, Oleg Malașevschi, șef de direcție la IGSU, atenționează amatorii să evite pescuitul la copcă sau mersul pe bazinele acvatice, întrucât gheața este încă prea subțire. Ca aflarea pe gheață să nu prezinte pericol, temperatura aerului trebuie să înregistreze valori negative mai multe zile consecutive. Oscilarea temperaturii duce la formarea podului de gheață, însă acesta nu este rigid și reprezintă pericol.

În cazul unor situații de risc, oamenii pot solicita ajutor, apelând Serviciul 112.

Cetățenii sunt îndemnați să utilizeze responsabil energia electrică și să evite, pe cât posibil, folosirea aparatelor electrocasnice cu consum ridicat între orele 18:00 și 23:00. Recomandarea autorităților vine în contextul presiunilor de pe piața regională a energiei, generate de scăderea producției de electricitate din România, transmite IPN.

SA Energocom precizează că necesarul de energie electrică al Republicii Moldova este acoperit integral. Totuși, în orele de consum maxim, poate fi necesară achiziționarea unor cantități suplimentare de pe piețele regionale, unde energia este, de regulă, mai scumpă.

În România a fost instituită stare de alertă energetică pentru 30 de zile, din cauza reducerii producției de energie electrică, provocată de debitul scăzut al Dunării. Autoritățile române avertizează că situația pune presiune asupra piețelor regionale, poate majora necesarul de import și poate genera fluctuații ale prețurilor.

Potrivit Energocom, pentru 1 august au fost contractați 9 523 MWh de energie electrică. Din acest volum, 33,05% provine din surse regenerabile locale și eligibile, 51,68% din contracte bilaterale de import, 13,85% de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin OPCOM și BRM, iar 1,42% este produs de centralele electrotermice.

Pentru a reduce presiunea asupra sistemului și costurile de achiziție în orele de vârf, consumatorii sunt încurajați să folosească mașinile de spălat, uscătoarele de rufe, boilerele electrice și alte electrocasnice în timpul zilei, când consumul de energie este mai redus.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025