Oazu Nantoi: Dacă armata ucraineană nu va rezista, tancurile rusești se vor opri la Prut

Dacă armata ucraineană nu va rezista, tancurile rusești se vor opri la Prut. Declarația a fost făcută de către deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Oazu Nantoi, în cadrul unei dezbateri de la IPN. Potrivit lui, conflictul înghețat din stânga Nistrului este o problemă în plus pentru autoritățile de la Chișinău, având în vedere servilismul regimului separatist de la Tiraspol față de Moscova.

„Dacă armata ucraineană nu va rezista, tancurile rusești se vor opri la Prut. Așa zisa Transnistrie – regimul din stânga Nistrului, este unul care, pe de-o parte, prin mijloace autoritare asigură un control asupra populației, pe de altă parte, este un instrument al rețelei internaționale de crimă organizată, care realizează în special contrabandă și se supune intereselor geopolitice ale Federației Ruse”, declară deputatul.

El spune că inclusiv în fazele inițiale ale războiului, dacă Ucraina nu ar fi rezistat în fața invaziei, pericolul era unul iminent.

„Mă bucur că în Republica Moldova este o conducere pro-europeană. Eu am monitorizat atent toate lucrurile care s-au întâmplat odată cu agresiunea rusă în Ucraina. Când rușii au ocupat Insula Șerpilor, asta a fost o amenințare. Când Rusia la 26-27 aprilie a distrus podul de la Zatoka cu rachete, la fel, era un semn că Moscova pune la cale un desant prin Basarabia de Sud cu ieșirea prin Găgăuzia. Armata rusă însă a fost nevoită să plece de pe Insula Șerpilor și Herson. Deocamdată, nu avem motive alarmiste, atâta timp cât frontul ucrainean rezistă”, a declarat deputatul PAS.

Potrivit lui, poziția Republicii Moldova cu privire la problema transnistreană este un corectă și care nu a permis escaladarea situației: „În ciuda multor provocări, am spus că rezolvarea problemei transnistrene nu necesită violență, noi vrem pace. Eu vreau să concluzionez că atâta timp cât armata ucraineană rezistă, iar Odesa nu este atacat masiv, trupele din stânga Nistrului nu reprezintă un pericol pentru malul drept și nici pentru Ucraina”.

Oazu Nantoi a menționat că, în ultimii ani, s-a schimbat radical poziția Ucrainei în raport cu regiunea transnistreană, ceea ce a dus la slăbirea forțelor ruse din Transnistria.

„În 1992, Ucraina și Rusia au semnat un acord de colaborare tehnico-militară. În baza acelui acord, Rusia putea liber pe teritoriul Ucrainei să asigure rotația militarilor care erau în stânga Nistrului și să asigure acele unități ale trupelor de ocupație. În 2015 însă, Ucraina a reziliat acest acord. În urma acestei situații, în prezent, peste 70% din contingentul grupului operativ al trupelor ruse din stânga Nistrului sunt originari din Transnistria și au cetățenia rusă, angajându-se pentru a-și rezolva problemele sociale, nu să lupte pentru Putin. Starea morală în aceste unități este una foarte negativă. După 24 februarie, au fost cazuri în care oamenii au reziliat contractele și au fugit pe malul drept, întrucât pe malul stâng au fost lansate știri false cu privire la posibila mobilizare. După 24 februarie s-a triplat numărul persoanelor din stânga Nistrului, care solicită cetățenia moldovenească”, mai spune el.

Potrivit lui, măsurile necesare pentru a contracara propaganda nu pot fi luate peste noapte, este nevoie de o muncă asiduă pentru democratizarea societății și creșterea spiritului analitic în rândul oamenilor care să poată discerne informațiile adevărate de cele propagandistice.

„Soluțiile nu pot fi imediate. În noiembrie 2022 a fost prezentat Barometrul Opiniei Publice, datele căruia au arătat că cel puțin o treime din cei chestionați sunt ghidați de propaganda Federației Ruse. Vreau să vă aduc aminte că PAS a venit la guvernare în august 2021, dar această propagandă rusească s-a înrădăcinat de decenii. La noi s-a creat această stare de spirit. Vladimir Putin a fost politicianul care se bucura de încrederea cetățenilor moldoveni ani la rând, era în topul preferințelor. Atitudinea multora s-a schimbat în ultimul timp nu în baza unei analize raționale, dar din cauza fricii de război. Cel mai dramatic în această situație este că nici în stare de război, oamenii nu încearcă să gândească critic. Da, poți interzice emisiuni politice, poți interzice canale de televiziune propagandistice, dar cum rămâne cu internetul. Țările cu democrații funcționale, cu tradiții democratice, merg pe calea consolidării gândirii critice a cetățenilor, pe calea democratizării societății. Da, într-o societate săracă și într-o societate coruptă, e greu să mizezi pe o gândire critică a cetățeanului, pe demnitatea cetățeanului care să aibă o atitudine critică față de această informație”, spune Nantoi.

Deputatul susține că pe lângă propaganda rusească, Republica Moldova are de suferit și din cauza șantajului energetic din partea Federației Ruse, care nu poate fi oprit deja de decenii.

„Situația este extrem de dificilă în Republica Moldova, dar soluții rapide nu există. Este același lucru cu factorul energetic, e nevoie de timp pentru a scăpa de șantajul energetic al Federației Ruse. Ceea ce se întreprinde acum este în regim de alarmă, dar oricum avem nevoie de timp ș, desigur, avem nevoie de acel dialog în societate, aici încă avem scăpări. Noi trebuie să consolidăm societatea, trebuie să ne unească problemele comune, cum să păstrăm pacea, cum să soluționăm provocările”, a mai adăugat Oazu Nantoi.

Întrebat despre soluțiile privind reîntregirea țării și soluționarea diferendului transnistrean, Oazu Natoi a declara că se depun eforturi mari în acest sens, dar este nevoie de soluții cu adevărat viabile pe termen lung.

„Noi nu doar ne gândim, dar și lucrăm. Cât ne costă integrarea celor 140 de mii de pensionari din stânga Nistrului, conform cărui principii noi le plătim pensiile? Cum să asigurăm tranziția sistemului educațional? Noi lucrăm în această direcție. Nu e totul foarte simplu. Timp de decenii eu totdeauna am sensibilizat opinia publică și am încercat să venim cu soluții pentru reîntregirea țării”, menționează deputatul.

Dezbaterea publică la tema „Republica Moldova la un an de război de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei: provocări, oportunități, soluții”, este a 272-a ediție de dezbateri din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Are loc târgul cu produse naturale și autohtone ale producătorilor și meșterilor locali (24-26 iulie) /Aleea Mircea cel Bătrân / ora 08:00/.

Comisiile parlamentare se întrunesc în ședințe /Parlament /ora 08:30-09:30/.

Curtea de Conturi examinează raportul de audit asupra rapoartelor financiare ale Satul Palanca, raionul Ștefan Vodă /ccrm.md /ora 09:00/.

FIODOR GAGAUZ susține un briefing de presă cu genericul: „Declarație importantă privind situația din Găgăuzia și pașii următori” /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului, 2/2, etajul 3, online pe www.ipn.md, FB.com/ipn.md, YouTube, Privesc.EU /ora 10:00/.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se convoacă ședință /ANRE /ora 10:00/.

Consiliul Superior al Magistraturii desfășoară conferința națională: „Consolidarea atractivității profesiei de judecător: măsuri imediate și soluții sustenabile” /Str. Vlaicu Pârcălab, 48 /ora 10:00/.

(NOU) Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei organizează un protest împotriva majorării tarifelor la gazele naturale /ANRE /ora 10:00/.

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

AGENȚIA DE PRESĂ IPN invită reprezentanții mass-media la dezbaterea publică cu tema: „Reforma administrației publice locale și procesul de amalgamare – de la voluntar, la normativ”. Participanți: Dan Nicorici, director de programe, Centrul de Politici și Reforme, Oleg Ivancioglo, administratorul AO „Inițiativa pune umărul” /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului, 2/2, etajul 3, online pe www.ipn.md, FB.com/ipn.md, YouTube /ora 11:00/.

Parlamentul se convoacă în ședință plenară /ora 11:00/.

Comunitatea Evreiască din Moldova organizează ceremonia de comemorare a 85 de ani de la înființarea Ghetoului din Chișinău /Monumentul Victimelor Ghetoului, strada Ierusalim /ora 11:00/.

Continuă ședința Consiliului municipal Chișinău /Primăria Chișinău /ora 13:00/.

Comisia Electorală Centrală se întrunește în ședință /CEC /ora 14:00/.

Consiliul de conducere al Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare se întrunește în ședință /ANACEC, Șoseaua Hâncești, 38A /ora 15:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Oazu Nantoi: Dacă armata ucraineană nu va rezista, tancurile rusești se vor opri la Prut

Dacă armata ucraineană nu va rezista, tancurile rusești se vor opri la Prut. Declarația a fost făcută de către deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Oazu Nantoi, în cadrul unei dezbateri de la IPN. Potrivit lui, conflictul înghețat din stânga Nistrului este o problemă în plus pentru autoritățile de la Chișinău, având în vedere servilismul regimului separatist de la Tiraspol față de Moscova.

„Dacă armata ucraineană nu va rezista, tancurile rusești se vor opri la Prut. Așa zisa Transnistrie – regimul din stânga Nistrului, este unul care, pe de-o parte, prin mijloace autoritare asigură un control asupra populației, pe de altă parte, este un instrument al rețelei internaționale de crimă organizată, care realizează în special contrabandă și se supune intereselor geopolitice ale Federației Ruse”, declară deputatul.

El spune că inclusiv în fazele inițiale ale războiului, dacă Ucraina nu ar fi rezistat în fața invaziei, pericolul era unul iminent.

„Mă bucur că în Republica Moldova este o conducere pro-europeană. Eu am monitorizat atent toate lucrurile care s-au întâmplat odată cu agresiunea rusă în Ucraina. Când rușii au ocupat Insula Șerpilor, asta a fost o amenințare. Când Rusia la 26-27 aprilie a distrus podul de la Zatoka cu rachete, la fel, era un semn că Moscova pune la cale un desant prin Basarabia de Sud cu ieșirea prin Găgăuzia. Armata rusă însă a fost nevoită să plece de pe Insula Șerpilor și Herson. Deocamdată, nu avem motive alarmiste, atâta timp cât frontul ucrainean rezistă”, a declarat deputatul PAS.

Potrivit lui, poziția Republicii Moldova cu privire la problema transnistreană este un corectă și care nu a permis escaladarea situației: „În ciuda multor provocări, am spus că rezolvarea problemei transnistrene nu necesită violență, noi vrem pace. Eu vreau să concluzionez că atâta timp cât armata ucraineană rezistă, iar Odesa nu este atacat masiv, trupele din stânga Nistrului nu reprezintă un pericol pentru malul drept și nici pentru Ucraina”.

Oazu Nantoi a menționat că, în ultimii ani, s-a schimbat radical poziția Ucrainei în raport cu regiunea transnistreană, ceea ce a dus la slăbirea forțelor ruse din Transnistria.

„În 1992, Ucraina și Rusia au semnat un acord de colaborare tehnico-militară. În baza acelui acord, Rusia putea liber pe teritoriul Ucrainei să asigure rotația militarilor care erau în stânga Nistrului și să asigure acele unități ale trupelor de ocupație. În 2015 însă, Ucraina a reziliat acest acord. În urma acestei situații, în prezent, peste 70% din contingentul grupului operativ al trupelor ruse din stânga Nistrului sunt originari din Transnistria și au cetățenia rusă, angajându-se pentru a-și rezolva problemele sociale, nu să lupte pentru Putin. Starea morală în aceste unități este una foarte negativă. După 24 februarie, au fost cazuri în care oamenii au reziliat contractele și au fugit pe malul drept, întrucât pe malul stâng au fost lansate știri false cu privire la posibila mobilizare. După 24 februarie s-a triplat numărul persoanelor din stânga Nistrului, care solicită cetățenia moldovenească”, mai spune el.

Potrivit lui, măsurile necesare pentru a contracara propaganda nu pot fi luate peste noapte, este nevoie de o muncă asiduă pentru democratizarea societății și creșterea spiritului analitic în rândul oamenilor care să poată discerne informațiile adevărate de cele propagandistice.

„Soluțiile nu pot fi imediate. În noiembrie 2022 a fost prezentat Barometrul Opiniei Publice, datele căruia au arătat că cel puțin o treime din cei chestionați sunt ghidați de propaganda Federației Ruse. Vreau să vă aduc aminte că PAS a venit la guvernare în august 2021, dar această propagandă rusească s-a înrădăcinat de decenii. La noi s-a creat această stare de spirit. Vladimir Putin a fost politicianul care se bucura de încrederea cetățenilor moldoveni ani la rând, era în topul preferințelor. Atitudinea multora s-a schimbat în ultimul timp nu în baza unei analize raționale, dar din cauza fricii de război. Cel mai dramatic în această situație este că nici în stare de război, oamenii nu încearcă să gândească critic. Da, poți interzice emisiuni politice, poți interzice canale de televiziune propagandistice, dar cum rămâne cu internetul. Țările cu democrații funcționale, cu tradiții democratice, merg pe calea consolidării gândirii critice a cetățenilor, pe calea democratizării societății. Da, într-o societate săracă și într-o societate coruptă, e greu să mizezi pe o gândire critică a cetățeanului, pe demnitatea cetățeanului care să aibă o atitudine critică față de această informație”, spune Nantoi.

Deputatul susține că pe lângă propaganda rusească, Republica Moldova are de suferit și din cauza șantajului energetic din partea Federației Ruse, care nu poate fi oprit deja de decenii.

„Situația este extrem de dificilă în Republica Moldova, dar soluții rapide nu există. Este același lucru cu factorul energetic, e nevoie de timp pentru a scăpa de șantajul energetic al Federației Ruse. Ceea ce se întreprinde acum este în regim de alarmă, dar oricum avem nevoie de timp ș, desigur, avem nevoie de acel dialog în societate, aici încă avem scăpări. Noi trebuie să consolidăm societatea, trebuie să ne unească problemele comune, cum să păstrăm pacea, cum să soluționăm provocările”, a mai adăugat Oazu Nantoi.

Întrebat despre soluțiile privind reîntregirea țării și soluționarea diferendului transnistrean, Oazu Natoi a declara că se depun eforturi mari în acest sens, dar este nevoie de soluții cu adevărat viabile pe termen lung.

„Noi nu doar ne gândim, dar și lucrăm. Cât ne costă integrarea celor 140 de mii de pensionari din stânga Nistrului, conform cărui principii noi le plătim pensiile? Cum să asigurăm tranziția sistemului educațional? Noi lucrăm în această direcție. Nu e totul foarte simplu. Timp de decenii eu totdeauna am sensibilizat opinia publică și am încercat să venim cu soluții pentru reîntregirea țării”, menționează deputatul.

Dezbaterea publică la tema „Republica Moldova la un an de război de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei: provocări, oportunități, soluții”, este a 272-a ediție de dezbateri din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Tinerii specialiști din domeniul culturii pot depune dosarele pentru angajare și repartizare în instituțiile publice de profil. Ministerul Culturii anunță că aceștia pot beneficia de indemnizații unice de până la 120 de mii de lei dacă se vor angaja în locurile vacante anunțate de instituție, transmite IPN.

Lista posturilor disponibile include funcții precum conducător artistic, dirijor, coregraf, actor, regizor, acompaniator, muzeograf, bibliotecar și operator de sunet. Acestea sunt repartizate în instituții publice de cultură din întreaga țară.

Absolvenții instituțiilor de învățământ superior din domeniu pot primi o indemnizație de 120 de mii de lei, iar cei ai colegiilor – 90 de mii de lei. Plata se face pe parcursul primilor trei ani de activitate, în trei tranșe egale.

Pentru repartizare, tinerii trebuie să depună un dosar care include actul de identitate, cererea de repartizare, actele de studii și alte documente necesare. Absolvenții care au studiat peste hotare trebuie să prezinte și certificatul de recunoaștere și echivalare a studiilor.

Dosarele pot fi depuse până la 21 august, în format fizic sau electronic. Lista publicată de Ministerul Culturii cuprinde 110 posturi vacante în instituțiile publice de cultură ale autorităților administrației publice locale și ale Ministerului Culturii.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025