Secretariatul Parlamentului lansează linia telefonică anticorupție

Persoanele care dețin informații despre eventuale fapte de corupție comise de către angajații Secretariatului Parlamentului le vor putea comunica la numărul de telefon 022 820 400. Linia telefonică specializată anticorupție a fost lansată astăzi, transmite IPN.

Serviciul securitate și integritate va fi responsabil de gestionarea liniei telefonice și de evidența registrului de apeluri. Instituirea liniei specializate anticorupție are drept scop recepționarea telefonică a informației privind comiterea unor fapte de comportament corupțional ale angajaților Secretariatului Parlamentului care pot constitui abateri disciplinare. Informațiile urmează să fie examinate, iar ulterior vor fi luate măsurile de rigoare.

Apelurile vor fi recepționate la numărul de telefon 022 820 400 de luni până vineri, între orele 8:00 și 17:00. Va fi asigurată confidențialitatea informației recepționate și a datelor personale ale cetățenilor care sună la linia anticorupție.

Cetățenii străini veniți în Moldova pentru muncă sezonieră pot desfășura activități agricole pentru o perioadă de până la nouă luni, calculată cumulativ într-un interval de 12 luni calendaristice. Inspectoratul General pentru Migrație prezintă procedura simplificată de documentare pentru această categorie de lucrători, în contextul intensificării lucrărilor agricole sezoniere, transmite IPN.

Munca sezonieră se desfășoară în baza unui contract individual de muncă încheiat cu angajatorul și a confirmării dreptului de aflare temporară pe teritoriul Republicii Moldova, emisă de IGM. Pentru lucrătorii sezonieri, procedura de obținere a dreptului de aflare temporară este simplificată și necesită un set minim de acte justificative.

Angajatorii sunt obligați să notifice Inspectoratul pentru Migrație despre angajarea cetățenilor străini în termen de cel mult cinci zile lucrătoare de la începerea activității și să respecte prevederile legale privind salarizarea, condițiile de muncă și, după caz, asigurarea cazării lucrătorilor.

Totodată, IGM recomandă angajatorilor să verifice eligibilitatea persoanelor pe care intenționează să le angajeze și valabilitatea documentelor de călătorie, să depună declarația privind solicitarea dreptului de aflare temporară la subdiviziunile teritoriale ale instituției și să evite angajarea ilegală a cetățenilor străini.

Angajarea ilegală a lucrătorilor străini poate atrage sancțiuni administrative și restricții privind angajările ulterioare.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Secretariatul Parlamentului lansează linia telefonică anticorupție

Persoanele care dețin informații despre eventuale fapte de corupție comise de către angajații Secretariatului Parlamentului le vor putea comunica la numărul de telefon 022 820 400. Linia telefonică specializată anticorupție a fost lansată astăzi, transmite IPN.

Serviciul securitate și integritate va fi responsabil de gestionarea liniei telefonice și de evidența registrului de apeluri. Instituirea liniei specializate anticorupție are drept scop recepționarea telefonică a informației privind comiterea unor fapte de comportament corupțional ale angajaților Secretariatului Parlamentului care pot constitui abateri disciplinare. Informațiile urmează să fie examinate, iar ulterior vor fi luate măsurile de rigoare.

Apelurile vor fi recepționate la numărul de telefon 022 820 400 de luni până vineri, între orele 8:00 și 17:00. Va fi asigurată confidențialitatea informației recepționate și a datelor personale ale cetățenilor care sună la linia anticorupție.

Sistemul MIA Plăți Instant continuă să se extindă în rândul utilizatorilor și al mediului de afaceri din Republica Moldova. La doi ani de la lansarea funcționalității P2B (Person to Business), peste 11 mii de companii și antreprenori folosesc soluția pentru acceptarea plăților, aceasta fiind disponibilă în mai mult de 23 de mii de puncte de acceptare din întreaga țară, transmite IPN.

Platforma permite efectuarea plăților direct de pe telefonul mobil, în câteva secunde, la costuri reduse sau chiar gratuite. Potrivit Băncii Naționale a Moldovei, prin MIA Plăți Instant au fost realizate peste 3,8 milioane de plăți către mediul de afaceri, în valoare totală de circa două miliarde de lei.

Plățile către comercianți și prestatori de servicii pot fi efectuate prin scanarea unui cod QR, accesarea unui link de plată sau acceptarea unei solicitări direct în aplicația bancară a clientului. Fondurile ajung la beneficiar în aproximativ 10 secunde, ceea ce permite o gestionare mai eficientă a fluxului de numerar.

Totodată, în primul an de funcționare a componentei P2G (Person to Government), cetățenii au efectuat peste 113 mii de plăți către instituțiile statului, cu o valoare totală de peste 64 de milioane de lei. Funcționalitatea permite achitarea taxelor, amenzilor și serviciilor publice prin platformele guvernamentale EVO și MPay, direct din aplicația financiară a utilizatorului.

În prezent, în sistemul MIA Plăți Instant sunt înregistrați peste 985 de mii de utilizatori unici. Lunar, prin platformă sunt efectuate aproximativ două milioane de tranzacții, cu o valoare de aproape două miliarde de lei.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025