2,7 miliarde de lei pentru susținerea antreprenorilor, prin programul guvernamental 373

O sumă de circa 2,7 miliarde de lei a fost alocată în 15 luni de la lansarea programului Guvernului pentru susținerea antreprenorilor „373”. Astfel, 605 proiecte investiționale au fost deja finalizate sau se află la diferite faze de implementare, transmite IPN.

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului menționează că investițiile susțin dezvoltarea companiilor în care sunt angajate circa 6 580 de persoane, iar în viitorul apropiat se estimează crearea a peste 1 380 de locuri de muncă noi. Banii au fost direcționați către dezvoltarea afacerilor mici și mijlocii, contribuind astfel la susținerea unui segment vital al economiei naționale.

Distribuția geografică a proiectelor investiționale acoperă toate raioanele, cu valori proporționale numărului de companii din fiecare zonă. Cele mai mari investiții au fost înregistrate în centrul țării – peste un miliard de lei, în municipiul Chișinău – 935 de milioane de lei, la nordul țării – 485 de milioane de lei, iar la sud, inclusiv în UTA Găgăuzia, – 247 de milioane de lei. Valoarea medie a unui credit constituie aproximativ 3 milioane de lei.

Programul 373 este solicitat de companii dintr-o gamă largă de domenii de activitate. Cele mai mari investiții au fost realizate în sectorul producției și furnizării de energie, care a atras aproximativ 42% din valoarea totală a proiectelor investiționale. Transportul și depozitarea au reprezentat un alt domeniu semnificativ, captând 22%, urmat de industria prelucrătoare – cu 15%.

La oricare bancă din țară sunt disponibile creditele oferite antreprenorilor prin Programul 373, oferindu-le oportunități să-și dezvolte afacerile, să progreseze și să creeze noi locuri de muncă.

Republica Moldova și India își propun să consolideze cooperarea în mai multe domenii precum comerțul, investițiile, energia regenerabilă și educația. Anunțul a fost făcut de președinta Maia Sandu și de președinta Indiei, Droupadi Murmu, după întrevederea oficială de la Chișinău, transmite IPN.

Maia Sandu a declarat că discuțiile s-au concentrat pe aprofundarea relațiilor bilaterale și obținerea unor rezultate concrete pentru cetățenii ambelor state. „Vrem ca această relație să aducă rezultate concrete pentru oamenii noștri în comerț, investiții, energie, educație și sănătate. Ne dorim ca tot mai multe produse agroalimentare moldovenești să ajungă pe piața indiană”, a afirmat șefa statului.

Șefa statului a menționat și colaborarea în domeniul educației, precizând că aproximativ 1 400 de studenți indieni studiază în prezent la universitățile din Republica Moldova, majoritatea la USMF. Totodată, negocierile privind un nou acord de cooperare în învățământul superior au fost finalizate, iar acesta urmează să fie semnat.

La rândul său, președinta Indiei, Droupadi Murmu, a calificat vizita drept un „moment istoric” în relațiile dintre cele două state și a afirmat că aceasta reflectă consolidarea încrederii reciproce. Potrivit oficialei indiene, cele două delegații au convenit să intensifice cooperarea. Droupadi Murmu a anunțat, de asemenea, că India va dubla numărul cursurilor de formare și al burselor oferite profesioniștilor din Republica Moldova.

În cadrul discuțiilor, India a invitat Republica Moldova să adere la Coaliția pentru Reziliența Infrastructurii și la Alianța Globală pentru Combustibil Bio, inițiative internaționale promovate de New Delhi.

Vizita lui Droupadi Murmu este prima vizită oficială în Republica Moldova a unui președinte al Indiei de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două state, în anul 1992.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

2,7 miliarde de lei pentru susținerea antreprenorilor, prin programul guvernamental 373

O sumă de circa 2,7 miliarde de lei a fost alocată în 15 luni de la lansarea programului Guvernului pentru susținerea antreprenorilor „373”. Astfel, 605 proiecte investiționale au fost deja finalizate sau se află la diferite faze de implementare, transmite IPN.

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului menționează că investițiile susțin dezvoltarea companiilor în care sunt angajate circa 6 580 de persoane, iar în viitorul apropiat se estimează crearea a peste 1 380 de locuri de muncă noi. Banii au fost direcționați către dezvoltarea afacerilor mici și mijlocii, contribuind astfel la susținerea unui segment vital al economiei naționale.

Distribuția geografică a proiectelor investiționale acoperă toate raioanele, cu valori proporționale numărului de companii din fiecare zonă. Cele mai mari investiții au fost înregistrate în centrul țării – peste un miliard de lei, în municipiul Chișinău – 935 de milioane de lei, la nordul țării – 485 de milioane de lei, iar la sud, inclusiv în UTA Găgăuzia, – 247 de milioane de lei. Valoarea medie a unui credit constituie aproximativ 3 milioane de lei.

Programul 373 este solicitat de companii dintr-o gamă largă de domenii de activitate. Cele mai mari investiții au fost realizate în sectorul producției și furnizării de energie, care a atras aproximativ 42% din valoarea totală a proiectelor investiționale. Transportul și depozitarea au reprezentat un alt domeniu semnificativ, captând 22%, urmat de industria prelucrătoare – cu 15%.

La oricare bancă din țară sunt disponibile creditele oferite antreprenorilor prin Programul 373, oferindu-le oportunități să-și dezvolte afacerile, să progreseze și să creeze noi locuri de muncă.

Regia „Autosalubritate” a primit șase containere noi de tip skip, destinate colectării și transportării deșeurilor. O parte dintre au fost deja repartizate unor agenți economici din Chișinău, iar restul vor fi distribuite în funcție de necesități, transmite IPN.

Noile containere au o capacitate de 20 de metri cubi fiecare și sunt transportate de camioane prevăzute cu sistem de încărcare cu cârlig. Potrivit autorităților municipale, acestea vor contribui la o colectare și evacuare mai eficientă a deșeurilor și la îmbunătățirea serviciilor prestate de operatorul municipal de salubrizare. Până în prezent, un container a fost repartizat Pieței Centrale, unul a ajuns la Port Mall, iar două au fost distribuite fabricii „Bucuria”.

Potrivit Regiei „Autosalubritate”, cele șase containere fac parte dintr-un contract de aproximativ 1,6 milioane de euro pentru furnizarea de echipamente moderne destinate colectării și transportării deșeurilor. În cadrul acestuia urmează să fie livrate și opt autospeciale pentru colectarea deșeurilor, trei camioane cu cârlig pentru transportarea containerelor de tip skip, patru autospeciale pentru colectarea deșeurilor cu încărcare din spate, cu capacitate de 10 metri cubi și 4 autospeciale cu capacitate de 16 metri cubi.

Achiziția este realizată în cadrul proiectului municipal „Deșeuri solide Chișinău”, care are un buget estimat la aproximativ 26 de milioane de euro și este finanțat de Primăria Chișinău, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții și Fondul E5P. Contractul pentru livrarea echipamentelor a fost semnat în august 2025 și urmează să fie executat până în august 2026.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025