
Câștigul salarial mediu lunar nominal brut în anul 2022 – 10447 de lei
Câștigul salarial mediu lunar nominal brut al unui salariat în 2022 a fost de 10447 de lei, în creștere cu 16,3% față de anul 2021. Chiar dacă salariile au crescut,

Câștigul salarial mediu lunar nominal brut al unui salariat în 2022 a fost de 10447 de lei, în creștere cu 16,3% față de anul 2021. Chiar dacă salariile au crescut,

Trei spitale de copii din Chișinău au fost dotate cu utilaje performante de diagnostic și tratament cu sprijinul Guvernului German, transmite IPN. Potrivit Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ),

Ziua Limbii Române va fi sărbătorită împreună de Academia Română şi de Academia de Științe a Moldovei. Evenimentul va avea loc simultan în Aula Academiei Române din Bucureşti şi în

„Plăcinta miresei”, „Ghițman”, „Rasol de șuvai”, „Plachie de pește” și „Borș cu burecheți” au obținut statut de specialități tradiționale garantate, fiind înregistrate la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală. Toate

De mai bine de 500 de zile, poporul ucrainean își apără cu dârzenie și demnitate libertatea și independența. Republica Moldova va fi alături de Ucraina și „bravul ei poporˮ până

Banca Națională a Moldovei își deschide ușile pentru publicul larg pe 27 august, de Ziua Independenței Republicii Moldova. La final de weekend toți doritorii vor avea posibilitate să admire colecția

Circulația rutieră în centrul capitalei va fi sistată de vineri, 25 august, de la ora 20.00, și până la finalul festivităților din 27 august, consacrate Zilei Independenței, transmite IPN. Traficul

Ucraina se uită cu mare respect și cu mare drag la ceea ce face Moldova prin faptul că a găzduit un număr mare de refugiați, a acordat sprijin umanitar politic

Republica Moldova privește cu adânc respect spre Ucraina, nu doar ca vecin, ci ca un simbol al rezistenței și speranței, spune președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în mesajul său dedicat

Cu prilejul Zilei Independenței Ucrainei, care este marcată pe 24 august, președintele grupului parlamentar de prietenie cu Ucraina, Oazu Nantoi, i-a urat poporului ucrainean victorie și pace în condiții de
Acest conținut este restricționat și poate fi accesat doar cu abonament.
Navigarea pe ipn.md este mai simplă dacă ai abonament.
Abonament - AICI
Acest conținut video este restricționat și poate fi accesat doar cu abonament.
Navigarea pe ipn.md este mai simplă dacă ai abonament.
Abonament - AICI