
Cod portocaliu de ninsori pentru toată țara
Avertizarea cod portocaliu de ninsori și vreme rea, emisă la începutul săptămânii pentru sudul și centrul țării, a fost extinsă și pentru localitățile din nord. Oamenii sunt sfătuiți să nu

Avertizarea cod portocaliu de ninsori și vreme rea, emisă la începutul săptămânii pentru sudul și centrul țării, a fost extinsă și pentru localitățile din nord. Oamenii sunt sfătuiți să nu

Un moldovean a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD după ce automobilul pe care îl conducea s-a izbit frontal de un alt automobil condus de un ucrainean, care se

Administrația companiei „Proera Grup” SRL susține că, de aproape zece ani, i se încalcă dreptul la proprietate asupra unui imobil nefinalizat de pe teritoriul Moldexpo, prin crearea a numeroase bariere

Activiști ai drepturilor animalelor solicită primarului general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, organizarea unui azil încăpător, care să găzduiască animalele fără stăpân agresive, care nu pot fi lăsate în stradă

55% din chișinăuieni se declară „opuși” față de persoanele LGBT (lesbiene, gay, bisexuale, transgender și intersex), menționând că au față de ei o atitudine „foarte/oarecum negativă”. 37% se declară „neutri”,

Deși încă în 2011, compania „Proera Grup” SRL a devenit proprietară de drept a imobilului de pe teritoriul Moldexpo, până în prezent administrația a fost împiedicată de către reprezentanți ai

Administrația „Proera Grup” SRL reacționează la declarațiile deputatului Sergiu Litvincenco, care a acuzat compania că ar vrea să ia fraudulos 1,4 ha de teren de la Moldexpo și că la

Echipa națională de tenis feminin a Moldovei şi-a aflat adversarele din grupa a doua a Zonei Euro-Africane a Cupei Federaţiei Internaţionale de Tenis, transmite IPN. Moldovencele vor juca la FED

Problema transportului public în municipiul Soroca a fost depășită. Transportatorii au renunță la grevă și au acceptat să revină de astăzi la traseu. Primarul Lilia Pilipeţchi a declarat pentru IPN

Consumatorii din strada Cuza Vodă, 20, 21/1, 35/2, precum și Cuza Vodă, 13, inclusiv cu fracții, din sectorul Botanica al capitalei, vor rămâne miercuri, 5 februarie, fără apă la robinet.










Acest conținut este restricționat și poate fi accesat doar cu abonament.
Navigarea pe ipn.md este mai simplă dacă ai abonament.
Abonament - AICI
Acest conținut video este restricționat și poate fi accesat doar cu abonament.
Navigarea pe ipn.md este mai simplă dacă ai abonament.
Abonament - AICI