
Locuri noi la grădiniță pentru copiii din capitală
Până la sfârșitul anului, în capitală vor fi redeschise cinci grădinițe, cu 30 de grupe, care vor fi frecventate de către 600 de copii, transmite IPN citând un comunicat de

Până la sfârșitul anului, în capitală vor fi redeschise cinci grădinițe, cu 30 de grupe, care vor fi frecventate de către 600 de copii, transmite IPN citând un comunicat de

În cel de-al doilea trimestru al anului curent, volumul transferurilor bancare de mijloace bănești din străinătate în favoarea persoanelor fizice din Republica Moldova a constituit 313,47 milioane de dolari. Aproximativ

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod galben de instabilitate atmosferică pentru sâmbătă ziua, 3 august, și duminică noaptea, 4 august, transmite IPN. Potrivit meteorologilor, pe arii extinse se prevăd

Procurorii anunță că au pornit astăzi, 2 august, o cauză penală în cazul celor șapte cetățeni turci declarați persoane indezirabile și îndepărtați de pe teritoriul Republicii Moldova în septembrie 2018.

Fostul premier Iurie Leancă vine cu o reacție după comentariile lui Veaceslav Platon în care a fost vizat. „Voi demonstra că aceste declarații și campanii mediatice nu au nicio bază

Directorul Departamentului relații cu publicul al Liceului „Orizont”, Yasin Özdil, a fost condamnat, acum două zile, la 12 ani de închisoare. Aceasta este a cincea condamnare în rândul celor șapte

Traficul în punctele de trecere a frontierei din Moldova și România va fi fluidizat în august. Măsura se ia având în vedere că în această perioadă fluxul traversărilor crește cu

„Decizia de a expulza, în septembrie 2018, cei șapte cetățeni turci, a fost una arbitrară și cu încălcarea clară a prevederilor legale”. Declarația aparține președintelui Comisiei securitate națională, apărare și

Circa 80 de amatori de volei participă sâmbătă, 3 august, la Prima Cupă de Volei de Plajă Hospices of Hope Moldova. Cupa, care se desfășoară în scop caritabil, este dedicată

Sheriff a acces în turul trei preliminar al Ligii Europa după ce echipa tiraspoleană a învins-o cu 2-1 la general pe Partizani Tirana, transmite IPN. Returul de la Tiraspol s-a
Acest conținut este restricționat și poate fi accesat doar cu abonament.
Navigarea pe ipn.md este mai simplă dacă ai abonament.
Abonament - AICI
Acest conținut video este restricționat și poate fi accesat doar cu abonament.
Navigarea pe ipn.md este mai simplă dacă ai abonament.
Abonament - AICI