
Caz de hipotermie soldat cu deces
O femeie de 57 de ani, originară din Nisporeni, care locuia de mai mulți ani în orașul Fălești, a murit în această dimineață în drum spre Spitalul raional, unde era

O femeie de 57 de ani, originară din Nisporeni, care locuia de mai mulți ani în orașul Fălești, a murit în această dimineață în drum spre Spitalul raional, unde era

Creştinii ortodocşi care se conduc de calendarul iulian îl sărbătoresc astăzi, 20 ianuarie, pe Ioan Botezătorul – Înaintemergătorul Domnului, unul dintre cei mai veneraţi sfinţi. Acesta este sărbătorit în ziua

Cele mai solicitate credite în valută, în decembrie 2017, au fost creditele pe termene de la doi până la cinci ani: 46,63% din totalul creditelor în valută. Acestea fiind acordate

Viceprimarul de Strășeni, Elena Pereu, se află încă în comă la Spitalul „Sfânta Treime” din Chișinău, unde a fost transportată vineri, 19 ianuarie, în stare de inconștientă, cu intoxicație gravă,

Consumatorii din bulevardul Dacia, 60, inclusiv cu fracții, vor rămâne luni, 22 ianuarie, fără apă la robinet. Furnizorul îndeamnă consumatorii de pe adresa indicată să-și asigure rezerva minimă de apă

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență informează că în această dimineață, 20 ianuarie, trasee naționale blocate nu sunt. Conform informației Administrației de Stat a Drumurilor rămâne dificil accesul spre localitățile

Piața de publicitate din audiovizual funcționează după reguli pe care nu le cunoaște nimeni. De această părere este directorul executiv al Asociației Presei Independente, Petru Macovei, care spune că la

Dacă Republica Moldova se retrage din Comunitatea Statelor Independente, atunci prețurile pentru gaz și energie electrică vor crește. Declarația a fost făcută de juristul Serghei Mișin în cadrul emisiunii „Glavnîi

Valuta Cod ABR Rata Cursul Coroana ceha 203 CZK 1 0.8170 Coroana daneza 208 DKK 1 2.7820 Coroana islandeza 352 ISK 10 1.6432 Coroana norvegiana 578 NOK 1 2.1589 Coroana









Acest conținut este restricționat și poate fi accesat doar cu abonament.
Navigarea pe ipn.md este mai simplă dacă ai abonament.
Abonament - AICI
Acest conținut video este restricționat și poate fi accesat doar cu abonament.
Navigarea pe ipn.md este mai simplă dacă ai abonament.
Abonament - AICI