
Proiect de prevenire a cancerului de col uterin
În următorii trei ani, morbiditatea și mortalitatea din cauza cancerului de col uterin ar putea scădea cu 20% și, respectiv, 5%, prin dezvoltarea serviciilor de prevenire și informare. Un proiect

În următorii trei ani, morbiditatea și mortalitatea din cauza cancerului de col uterin ar putea scădea cu 20% și, respectiv, 5%, prin dezvoltarea serviciilor de prevenire și informare. Un proiect

Executivul a aprobat semnarea Acordului privind schimbul de informații pentru determinarea și controlul valorii mărfurilor în vamă în statele-membre ale Comunităţii Statelor Independente (CSI), transmite IPN. Astfel, instituțiile vamale ale

Asociațiile de coproprietari în condominiu (ACC) sunt la această etapă cea mai potrivită formă de administrare a fondului locativ din municipiul Chișinău, afirmă reprezentanții Direcției generale locativ-comunală și amenajare, care

În primii trei ani de implementare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, Republica Moldova a realizat 73% din acțiunile planificate. Totodată, rata de armonizare a legislației este de 34%.

Circulația rutieră pe strada 31 August, în perimetrul străzilor Bănulescu-Bodoni și Pușkin, va fi sistată începând cu seara de miercuri, 1 noiembrie, ora 23.00 și până a doua zi, ora

Asociația Obștească „UNIREA – ODIP” şi Mișcarea Unionistă „Sfatul Ţării II” îndeamnă chișinăuienii să nu participe la referendumul local din 19 noiembrie pentru revocarea primarului general Dorin Chirtoacă. Miercuri, 1

Jumătate de tonă de carne, transportată de cetățeni ai Republicii Moldova cu trenul Chișinău-Moscova, a fost nimicită în Federația Rusă, transmite IPN. Potrivit Serviciului Federal pentru Supravegherea Veterinară și Fitosanitară

Consumatorii din bulevardul Dacia, 60, inclusiv cu fracții, vor rămâne joi, 2 noiembrie, fără apă la robinet. Furnizorul îndeamnă consumatorii de pe adresa indicată să-și asigure rezerva minimă de apă

Conducătorii auto sunt obligați să circule începând de astăzi, 1 noiembrie, și până pe 31 martie, cu lumina farurilor conectată și pe timp de zi. Ofițerul de presă al Inspectoratului

Șeful statului consideră important faptul ca legile privind Găgăuzia să fie adoptate în redacția propusă de către grupul de lucru format din reprezentanți ai Parlamentului, ai Adunării Populare a Găgăuziei
Acest conținut este restricționat și poate fi accesat doar cu abonament.
Navigarea pe ipn.md este mai simplă dacă ai abonament.
Abonament - AICI
Acest conținut video este restricționat și poate fi accesat doar cu abonament.
Navigarea pe ipn.md este mai simplă dacă ai abonament.
Abonament - AICI