
Câţiva activişti ai PCRM au aderat la PDM
Un grup de activişti politici din raionul Ungheni au părăsit PCRM şi au aderat la PDM. Într-o declaraţie semnată de consilierii raionali Romeo Rusu, Vladimir Buga şi Vasile Moldovan, se

Un grup de activişti politici din raionul Ungheni au părăsit PCRM şi au aderat la PDM. Într-o declaraţie semnată de consilierii raionali Romeo Rusu, Vladimir Buga şi Vasile Moldovan, se

Fostul premier român, Adrian Năstase, a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la 4 ani de închisoare cu executare pentru şantaj şi luare de mită. Soţia sa, Dana, a primit

La un an de la intrarea în vigoare, Legea asistentului personal se aplică în toată ţara. Directorul executiv al Asociaţiei „Motivaţie”, Igor Meriacre, a declarat pentru IPN că numai în

Patru mascaţi au pătruns într-o casă din Durleşti, duminică seara, 5 ianuarie, de unde au furat bunuri şi bani în valoare de circa 100 de mii de lei. Şeful serviciului

Voluntarii Mişcării populare „Antimafie” au înscenat un „tribunal public”, în faţa cărui l-au adus imaginar pe fostul procuror general, Valeriu Zubco, pe care l-au învinuit de moartea unui om la

Un grup de preoţi ortodocşi şi membri ai organizaţiei religioase „Pro Ortodoxia” insistă că Parlamentul ar fi trebuit să consulte Biserica înainte să includă 25 decembrie pe lista sărbătorilor oficiale.

O femeie de 55 de ani din satul Bulboaca, raionul Briceni, a mers la fântână după apă, dar a alunecat şi a căzut în puţ. Pentru a o scoate din

Selecţionata de futsal a Moldovei a mai făcut un pas spre trofeul turneului internaţional „Four Nations Cup”, care se desfăşoară în oraşul Zielona Gora din Polonia, transmite IPN. După 5-3

O grupare transfrontalieră, specializată în punerea în circulaţie a valutei false, a fost anihilată. Din grupare făceau parte mai mulţi moldoveni, rolul cărora era să pună în circulaţie bancnote false,

Cetăţenii Republicii Moldova vor deveni parţial cetăţeni europeni în prima jumătate a anului 2014, în contextul abolirii regimului de vize cu Uniunea Europeană. Tot pe parcursul anului curent, Moldova va










Acest conținut este restricționat și poate fi accesat doar cu abonament.
Navigarea pe ipn.md este mai simplă dacă ai abonament.
Abonament - AICI
Acest conținut video este restricționat și poate fi accesat doar cu abonament.
Navigarea pe ipn.md este mai simplă dacă ai abonament.
Abonament - AICI