Vlad Filat: Decizia Rusiei este regretabilă

Decizia Federaţiei Ruse este regretabilă şi nu va contribui la dezvoltarea relaţiilor bilaterale. Provocările prin care trece Republica Moldova în ultimul timp nu au cum să oprească procesul de integrare

Cod galben de ploi şi vânt

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis avertizare cod galben de ploi şi vânt puternic, în contextul extinderii unui ciclon sudic în perioada 13-14 septembrie. Cantitatea de precipitaţii va atinge 15-25

A decedat deputatul Zinaida Chistruga

Deputatul PCRM, Zinaida Chistruga, a decedat în această dimineaţă, 12 septembrie. Informaţia a fost confirmată de către parlamentarul comunist, Oleg Reidman, care a spus jurnaliştilor că Zinaida Chistruga a fost

Trafic paralizat pe strada Puşkin

Un accident pe strada Puşkin din capitală a dus la paralizarea traficului în zonă. Coloana de troleibuze care staţionează se întinde pe câteva cartiere, transmite IPN. Accidentul s-a produs aproape

A fost creat Oficiul Naţional al Viei şi Vinului

Guvernul a dispus crearea Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, care va avea în competenţă promovarea şi comercializarea vinurilor pe pieţele internă şi externă. Oficilul va avea statut de persoană

1 IANUARIE, 2025