Candu şi Bodrug, vicepreşedinţi ai Parlamentului

Democratul Adrian Candu şi Oleg Bodrug, din grupul liberalilor reformatori, au fost aleşi vicepreşedinţi ai Parlamentului. Aceştia îşi vor exercita atribuţiile alături de Liliana Palihovici, transmite IPN. Cei doi vicepreşedinţi

Guvernul Leancă a primit vot de încredere

Parlamentul i-a acordat vot de încredere Guvernului Leancă. 58 de deputați din totalul de 101 aleşi au susţinut programul şi echipa guvernamentală. 5 deputaţi au votat împotrivă, iar 4 s-au

Igor Corman: Nu aduce anul cât aduce ceasul

Noul preşedinte al Parlamentului, Igor Corman, ales la 30 mai, a spus că se va strădui să fie corect cu toți deputații, indiferent dacă sunt în opoziție sau în coaliţia

Parlamentul are preşedinte ales

Vicepreședintele PDM, Igor Corman, a fost ales președinte al Parlamentului cu votul a 58 de deputați. Contracandidatul său, deputatul PCRM Sergiu Stati, a acumulat 31 de voturi. Liderul forului legislativ

4 miniştri noi în Guvern

În noul guvern se regăsesc 4 persoane noi. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va fi condus de Natalia Gherman, negociatorul-şef al Moldovei în relaţiile cu UE. Ministerul Culturii va

Igor Corman va fi propus preşedinte al Parlamentului

Vicepreşedintele PDM, Igor Corman, va fi propus preşedinte al Parlamentului, a comunicat joi, 30 mai, liderul democrat, Marian Lupu, în timpul semnării acordului de constituire a Coaliţiei pro-europene, transmite IPN.

Majoritatea parlamentară s-a constituit

Liderii Partidului Liberal Democrat, Partidului Democrat şi grupului liberalilor reformatori au semnat joi, 30 mai, acordul de constituire a Coaliţiei pro-europene, transmite IPN. Liderul PLDM, Vlad Filat, a spus că

1 IANUARIE, 2025