Peste 200 de treceri peste calea ferată rămân fără bariere
Din luna noiembrie 2011, de când premierul Vlad Filat a solicitat ca la toate trecerile peste calea ferată să fie instalate bariere, şi până în prezent au fost instalate doar
Din luna noiembrie 2011, de când premierul Vlad Filat a solicitat ca la toate trecerile peste calea ferată să fie instalate bariere, şi până în prezent au fost instalate doar
Vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al economiei, consideră că riscuri ca Republica Moldova să intre în recesiune anul acesta nu există. Ministrul a declarat presei, după şedinţa Guvernului, că riscul recesiunii
Locurile de muncă pe rutele de microbuz din capitală sunt acoperite doar în proporţie de 70%. În lipsă de şoferi, multe microbuze staţionează. Potrivit preşedintelui Asociaţiei transportatorilor privaţi, Ion Mămăligă,

Maestrul Eugen Doga, care este la spital din cauza unor probleme cardiace, spune că va participa la concertul „O, libertate, sfântă libertate …”, care va avea loc joi, 30 august,
Trei tineri din satul Susleni, raionul Orhei, au murit noaptea trecută, 29 august, într-un accident rutier produs la ieşirea din sat. Alţi doi pasageri au fost transportaţi la spital, transmite
[T] Valuta Cod ABR Rata Cursul Coroana ceha 203 CZK 1 0.6307 Coroana daneza 208 DKK 1 2.1005 Coroana islandeza 352 ISK 10 1.0284 Coroana norvegiana 578 NOK 1 2.1453
Pentru îmbunătăţirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S. „RED UNION FENOSA” SA anunţă că joi, 30 august, vor avea loc întreruperi programate ale furnizării energiei electrice în intervalele de timp indicate mai

Pentru prima dată în cadrul Festivalului Internaţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” va fi organizat şi un concurs internaţional de interpretare. Recent, a fost selectată lucrarea câştigătoare a concursului

Lucrările de reparaţie pe porţiunea de drum de la Aeroportul Internaţional Chişinău şi până la fostul punct de poliţie din apropierea oraşului Sângera, suburbie a capitalei, nu au fost finalizate.
Acest conținut este restricționat și poate fi accesat doar cu abonament.
Navigarea pe ipn.md este mai simplă dacă ai abonament.
Abonament - AICI
Acest conținut video este restricționat și poate fi accesat doar cu abonament.
Navigarea pe ipn.md este mai simplă dacă ai abonament.
Abonament - AICI