În Republica Moldova urmează să fie interzise evenimentele publice prin care se urmărește chemarea la acțiuni militare de agresiune sau instigarea la acțiuni violente pe motive de prejudecată. De asemenea, vor fi interzise acțiunile de chemare la subminarea securității naționale sau a integrității teritoriale a Republicii Moldova. Prevederile în acest sens se regăsesc într-un proiect de lege elaborat de Ministerul Afacerilor Interne, transmite IPN.
Noile prevederi legale vor interzice și evenimentele publice prin care se urmărește instigarea la discriminare pe motive de prejudecată sau care vor îndemna la comiterea contravențiilor și infracțiunilor contra securității publice și a ordinii publice. Este vorba și despre alte fapte ilegale care pot pune sau pun în pericol viața, integritatea corporală și sănătatea persoanei.
De asemenea, va fi interzisă instigarea la comiterea contravențiilor sau infracțiunilor, încălcarea normelor morale unanim acceptate în societate, precum și a drepturilor și libertăților persoanelor. O altă interdicție ține de propagarea ideilor totalitare, rasiste sau ale oricăror organizații terorist-diversioniste, defăimarea țării și a națiunii.
Proiectul de lege este publicat pentru consultări publice. Inițiativa urmează să fie aprobat de Guvern și de Parlament.
📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!