Evenimentul a început cu o slujbă de pomenire în memoria victimelor deportărilor staliniste și ale represiunilor politice. Organizatorii au menționat că Ambasadele memoriei au fost create pentru a reflecta solidaritatea dintre popoarele care au trecut prin regimuri totalitare și pentru a păstra vie memoria celor care au avut de suferit.

În mesajul transmis de președinta Maia Sandu și prezentat de ministrul culturii, Cristian Jardan, șefa statului a afirmat că memoria înseamnă adevăr, responsabilitate și valori. Potrivit acesteia, Republica Moldova trebuie să își asume trecutul marcat de deportări, foamete și represiuni politice, deoarece numai înțelegând istoria poate fi construit un viitor bazat pe libertate, democrație și respect pentru demnitatea umană.

La rândul său, primarul satului Mereni, Alexandru Bîrcă, a declarat că localitatea își propune să transforme complexul muzeal într-un loc de referință pentru cunoașterea istoriei și educarea tinerelor generații.

Prezent la eveniment, ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a declarat că sistemul educațional are responsabilitatea de a transmite generațiilor tinere adevărul istoric și valorile democratice.

De asemenea, ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Păun Rohovei, a vorbit despre experiența comună a statelor care au suferit din cauza regimurilor totalitare și despre necesitatea apărării adevărului istoric.

Festivalul de film și istorii de la Mereni se desfășoară în perioada 3-6 iulie și își propune să promoveze patrimoniul istoric prin proiecții de film, dezbateri și activități educaționale. Organizatorii își doresc ca evenimentul să devină o platformă anuală dedicată memoriei victimelor represiunilor politice, drepturilor omului și valorilor europene.

The post Festivalul de film și istorii de la Mereni a debutat cu inaugurarea Ambasadelor memoriei appeared first on ipn.md.

Primăria municipiului Chișinău menționează că manifestările vor începe joi, la ora 09:30, cu depuneri de flori la bustul lui Carol Schmidt, amplasat în fața Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. Ulterior, la ora 10:00, în sala rotundă a Primăriei municipiului Chișinău va avea loc o conferință dedicată vieții și activității fostului edil.

Totodată, joi și sâmbătă, municipalitatea va organiza excursii ghidate gratuite prin locurile asociate cu viața și activitatea lui Carol Schmidt. Participanții vor putea vizita obiective dezvoltate în perioada administrației sale și vor afla mai multe despre transformările care au contribuit la modernizarea orașului.

Tururile vor fi desfășurate în limba română și rusă. Excursiile în limba română vor începe la ora 18:00, iar cele în limba rusă la ora 18:30, punctul de pornire fiind Filarmonica Națională, vizavi de casa lui Carol Schmidt, la intersecția străzilor Mihai Eminescu și Mitropolit Varlaam.

Carol Schmidt s-a născut pe 25 iunie 1846 la Bălți și a condus Chișinăul timp de 26 de ani, între 1877 și 1903. În timpul mandatului său au fost realizate mai multe proiecte de infrastructură, inclusiv dezvoltarea sistemului de alimentare cu apă, electrificarea orașului, pavarea străzilor și extinderea rețelei de instituții de învățământ.

The post Evenimente comemorative la Chișinău dedicate lui Carol Schmidt, la 180 de ani de la naștere appeared first on ipn.md.

Ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a declarat că evenimentul reprezintă o recunoaștere a efortului și performanței elevilor care excelează la două discipline esențiale pentru formarea identității și rezilienței naționale. Potrivit ministrului, rezultatele olimpicilor nu ar fi fost posibile fără contribuția profesorilor care îi pregătesc. Dan Perciun a subliniat că Ministerul Educației își propune să crească nivelul de competențe la limba română și la istorie în rândul tuturor elevilor din Republica Moldova.

În același timp, oficialul a evidențiat și sprijinul oferit de România în procesul de modernizare a sistemului educațional, menționând că acesta se manifestă atât prin asistență metodologică, cât și prin susținere financiară.

La rândul său, ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, a remarcat importanța continuității acestui program de premiere, ajuns la cea de-a cincea ediție. Diplomatul a reafirmat angajamentul României de a susține tinerele talente și a felicitat elevii pentru rezultatele obținute.

Participanții au primit diplome și medalii, precum și premii, inclusiv ceasuri inteligente, baterii externe, boxe portabile și căști pentru gaming.

Totodată, guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a declarat că investițiile și reformele promovate de instituțiile statului au drept scop crearea unor oportunități pentru tineri, astfel încât aceștia să își poată valorifica pe deplin potențialul și să își realizeze obiectivele profesionale și personale.

Ceremonia de premiere a reunit elevi olimpici, cadre didactice și reprezentanți ai autorităților din Republica Moldova și România.

The post Elevii olimpici la limba română și istorie, premiați de DRRM appeared first on ipn.md.

Potrivit cercetătoarei, această abordare poate fi urmărită încă din secolul al XVIII-lea, când Imperiul Rus invoca protecția creștinilor ortodocși aflați sub dominația Imperiului Otoman. În secolul al XIX-lea, justificarea a fost înlocuită de ideea protejării popoarelor slave din Europa, iar în perioada Războiului Rece, Moscova a invocat necesitatea apărării și extinderii sistemului socialist în statele aflate în sfera sa de influență.

Anneli Ute Gabanyi a remarcat că argumente similare au fost utilizate și de Germania nazistă înaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Potrivit ei, regimul lui Adolf Hitler a invocat presupuse persecuții împotriva minorităților germane pentru a justifica anexarea unor teritorii și extinderea influenței Berlinului în Europa Centrală și de Est. Experta a amintit cazul regiunii sudete din Cehoslovacia, precum și anexarea Austriei, unde propaganda nazistă susținea că populația germană are nevoie de protecția Reichului.

Cercetătoarea a atras atenția și asupra asemănărilor dintre metodele utilizate de regimul nazist și cele folosite astăzi de Federația Rusă. Potrivit ei, atât Germania nazistă, cât și Kremlinul au formulat în anumite situații revendicări despre care știau că nu pot fi acceptate de partea adversă, creând astfel pretexte pentru escaladare. De asemenea, ea a făcut referire la așa-numitele operațiuni „sub steag fals”, utilizate pentru justificarea unor intervenții militare.

Referindu-se la decretul semnat recent de Vladimir Putin privind facilitarea acordării cetățeniei ruse locuitorilor din regiunea transnistreană, Anneli Ute Gabanyi a declarat că documentul trebuie analizat și în contextul situației actuale a Federației Ruse. Potrivit ei, Moscova încearcă să transmită semnale de forță într-un moment în care se confruntă cu dificultăți pe plan militar, economic și diplomatic.

Anneli Ute Gabanyi menționează că războiul din Ucraina nu a produs rezultatele așteptate de Kremlin, iar Rusia încearcă să compenseze pierderea influenței prin măsuri și mesaje cu puternică încărcătură simbolică.

Potrivit cercetătoarei, unul dintre motivele pentru care scenariul aplicat în alte regiuni separatiste este dificil de realizat în regiunea transnistreană ține de lipsa unei frontiere comune cu Federația Rusă. Ea a amintit că, spre deosebire de alte teritorii ocupate sau controlate de Moscova, regiunea transnistreană este izolată geografic de Rusia, ceea ce limitează posibilitățile unei integrări directe.

Dezbaterea publică „Apărarea concetățenilor și compatrioților: de la Hitler la Putin, prin regiunea transnistreană” este ediția a 62-a din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”. Proiectul este susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

The post Anneli Ute Gabanyi: Narativul protejării compatrioților este folosit de Rusia de secole appeared first on ipn.md.

Nu e o insultă. E un diagnostic. Și diagnosticul se aplică, cu dureroasă precizie, și spațiului public din Republica Moldova – inclusiv celui unionist.

Alberto Abruzzese, profesor la „La Sapienza” din Roma, prevestea același fenomen: internetul îi va aduce în scenă pe „analfabeții funcționali” – nu oameni care nu știu să scrie, ci oameni cu o educație precară care, brusc, capătă acces la discursul public în proporții de masă. Rezultatul îl vedem zilnic în comentariile de pe rețele: certitudine maximă, competență minimă.

O lecție de istorie pe care „prostul satului” n-a învățat-o

Înainte de a improviza teorii despre cum se face Unirea, ar fi bine să se știe cum s-a desfăcut odată ceea ce fusese unit.

Pe 28 octombrie 1920, la Paris, era semnat Tratatul celor cinci – Anglia, Franța, Italia, Japonia și România – prin care se recunoștea internațional unirea Basarabiei cu România. Un act solemn, un moment de referință în plan diplomatic. Și totuși, tratatul nu a intrat niciodată în vigoare, din cauza neratificării sale de către Japonia.

Mai târziu s-a aflat, pe 20 ianuarie 1925, Japonia semna la Beijing un pact secret cu URSS, angajându-se să nu accepte nicio modificare a frontierelor sovietice proclamate de Moscova. Prin acest gest, ceea ce părea o simplă omisiune procedurală a căpătat o semnificație geopolitică majoră: Uniunea Sovietică obținea, indirect, o garanție internațională privind status quo-ul teritorial – inclusiv în chestiunea Basarabiei.

Consecința? Actul din 28 iunie 1940 – raptul sovietic al Basarabiei – nu s-a produs într-un vid diplomatic, ci pe fundalul unei complicități tacite și al unei acoperiri internaționale deja conturate.

Lecția e simplă și dureroasă: recunoașterea internațională nu e un detaliu birocratic. E condiția de existență a oricărui act politic major. Cine ignoră această lecție nu face politică – face spectacol.

Dreptul internațional nu e opțional

Acordul de la Helsinki din 1975 spune clar: popoarele au dreptul să dispună de ele însele. Dar acest drept se exercită democratic, nu prin decrete sau entuziasm de tribună.

Pe la noi sunt voci zgomotoase care invocă actul Sfatului Țării din 27 martie 1918 ca fundament juridic al Unirii de azi, susținând că „n-a fost anulat”. Această interpretare ignoră un fapt elementar de drept internațional: hotarele europene, inclusiv cele ale României de azi, au fost codificate prin Tratatul de pace de la Paris din 1947. Orice modificare teritorială ulterioară se poate produce exclusiv prin consens larg intern și internațional – pe modelul reunificării germane din 1990. Nu prin formule ocolite, nu prin tertipuri constituționale, nu prin discursuri aprinse pe Facebook.

Cine neagă acest lucru sau îl minimalizează nu e un unionist responsabil. E, în cel mai bun caz, un naiv. În cel mai rău, un factor de destabilizare – conștient sau nu.

Cum este atacat PRN

Platforma Reîntregirii Naționale – concepută ca un proiect civic și politic de coagulare a forțelor unioniste – a devenit, în ultima perioadă, ținta unor atacuri provenite, paradoxal, chiar dintr-un mediu care se revendică drept unionist. În mod simptomatic, acești așa-ziși critici evită să își îndrepte exigențele către partidele unioniste care au ignorat efortul de unitate politică pe acest segment, preferând în schimb să acuze PRN că ar promova referendumul drept unică și suficientă cale de realizare a Unirii.

Această acuzație este falsă și schimbă deliberat și provocator accentele.

Niciun document programatic al PRN nu susține o asemenea teză și niciun lider al mișcării nu a avansat-o drept prioritate politică imediată. Dimpotrivă, direcția esențială, fără de care orice alt demers devine fragil sau prematur, rămâne asumarea identității românești de către majoritatea populației Republicii Moldova – condiția fundamentală pentru orice proiect serios și sustenabil de Unire. Întreaga construcție doctrinară a PRN pleacă de la un adevăr incomod pentru mulți, dar esențial: Republica Moldova, în forma ei actuală, marcată de ambiguități identitare și reflexe moldoveniste, nu poate face pasul decisiv spre Unire fără o transformare profundă identitară.

Mai exact: statul moldovenist de astăzi trebuie prefăcut, în plan identitar, cultural și politic, într-un stat românesc. Aceasta nu este o lozincă, ci o condiție prealabilă, un preludiu obligatoriu al Unirii.

Logica este simplă și greu de combătut: Unirea nu poate fi redusă la un exercițiu procedural sau la un vot conjunctural. Ea nu se impune administrativ și nu se improvizează politic. Unirea devine posibilă doar atunci când majoritatea cetățenilor Republicii Moldova își asumă, conștient și liber, identitatea românească. Fără această bază, orice proiect politic unionist riscă să fie invalidat, fie deturnat, fie transformat într-un nou eșec strategic.

În condițiile actuale ale legislației Republicii Moldova, referendumul reprezintă singura cale constituțională și legitimă pentru realizarea Unirii. Orice tentativă de a ocoli acest cadru nu doar că subminează legalitatea internă a unui asemenea demers, ci riscă să compromită și recunoașterea sa pe plan internațional. Invocarea precedentului german este, în acest context, improprie: reunificarea Germaniei s-a realizat pe fondul unui consens cvasi-total al societății, condiție esențială care lipsește astăzi în Republica Moldova. În absența unui asemenea consens, o eventuală Unire impusă în afara cadrului constituțional ar genera inevitabil reacții de contestare din partea segmentelor antiunioniste, oferind astfel un pretext legitim pentru nevalidarea internațională a actului.

Or, tocmai această realitate este ignorată sau deliberat eludată de „criticii” strategiei PRN, al căror discurs trădează adesea incapacitatea „prostului satului” de a înțelege complexitatea unui asemenea proces istoric și juridic. În loc să contribuie la consolidarea unui consens național necesar, ei preferă simplificări hazardate și soluții iluzorii, care, în ultimă instanță, nu fac decât să saboteze însăși cauza pe care pretind că o susțin.

Așadar, nu referendumul este problema, ci momentul și fundamentul lui. A cere Unirea în absența unei majorități care se recunoaște românească nu este o strategie, ci o iluzie, dacă nu chiar o diversiune conștientă.

Critica adusă PRN din interior nu este, în fond, o dezbatere de idei. Este expresia unei grabe neînțelese sau, mai grav, a unei ignoranțe care refuză să accepte realitățile sociologice și istorice. Este zgomot care consumă energie, fragmentează efortul și întârzie exact procesul pe care pretinde că îl accelerează.

Lecția din aprilie 2009

În acest sens există un episod ilustrativ, adesea uitat. În timpul protestelor din aprilie 2009, un vorbitor de la tribuna mitingului din Piața Marii Adunări Naționale proclama, cu patos, că Republica Moldova nu are nevoie de Parlament și Guvern la Chișinău – „pentru că le avem la București”.

Efectul? Guvernarea comunistă a lui Voronin n-a putut spera la un cadou mai bun. Acel mesaj a devenit justificarea publică pentru represiunea care a urmat – tinerii bătuți cu bestialitate în secțiile de poliție erau prezentați drept executanți ai „ordinelor de la București”.

Naivitatea sau inconștiența de la tribună a servit, în mod direct, interesele comuniștilor.

Concluzia e valabilă și azi: pentru a face Unirea, avem nevoie de instituții unioniste funcționale la Chișinău – Parlament, Guvern, societate civilă asumată. Cine contestă această evidență fie nu înțelege jocul politic, fie joacă un alt joc.

Un îndemn care rămâne actual

Ion Rațiu, mare patriot român, ne-a lăsat o povață pe care mișcarea unionistă ar face bine să o reașeze în centrul culturii sale politice: „Nu critica niciodată, nici măcar «prietenește», românul care se străduiește să apere sau să promoveze cauza națională. Fă tu mai bine.”

Îndemnul îi privește pe unioniștii autentici – pe cei care muncesc, construiesc, argumentează și rezistă. Pentru cei care aleg să atace din confortul anonimatului digital, care propagă falsuri despre organizații și oameni dedicați, care confundă zgomotul cu acțiunea – acest îndemn nu se aplică. Ei sunt exact „prostul satului” despre care vorbea Eco: siguri pe ei, prolifici în rețele și dăunători cauzei pe care pretind că o servesc.

În loc de concluzie

Unirea nu se naște din entuziasm dezordonat, ci din efort politic lucid și disciplinat. Dorința omului simplu de a grăbi acest proces este firească, legitimă și profund umană – ea exprimă o nevoie de sens, de apartenență și de reparație istorică. Tocmai această energie trebuie însă canalizată inteligent, nu risipită în gesturi pripite sau în retorică fără acoperire în stilul „prostului satului”.

Realismul politic și geopolitic nu poate fi ignorat. Unirea nu depinde doar de voință, ci și de context: de raporturi de putere, de echilibre regionale, de susținere internațională și, mai ales, de maturitatea internă a societății. Ea presupune muncă serioasă, construcție instituțională, asumarea identității naționale de către o majoritate reală și coeziune internă.

PRN și liderii săi au ales această cale dificilă, dar corectă. Atacurile nefondate nu o pot deraia, dar scot la iveală o problemă mai gravă: nocivitatea poziției „prostului satului” – acel tip de discurs superficial, zgomotos și autosuficient, care simplifică realități complexe și transformă frustrarea în pseudo-argument. Nu este vorba doar despre o lipsă de înțelegere, ci despre o atitudine care sabotează deliberat sau inconștient efortul colectiv: decredibilizează cauza, fracturează unitatea și creează iluzia că mesajele lozincarde pot înlocui strategia.

Uneori, cel mai mare obstacol în calea Unirii nu vine din opoziție, ci dinspre pretinși aliați, prizonieri ai propriilor certitudini facile, care confundă zgomotul cu argumentul și impulsul cu construcția. În loc să accelereze procesul, ei îl întârzie – pentru că acolo unde este nevoie de luciditate, oferă lozinci, iar acolo unde este nevoie de răbdare strategică, impun graba sterilă care inevitabil duce la eșec.

The post „Prostul satului” de Umberto Eco și dilemele mișcării unioniste. Op-Ed de Anatol Țăranu appeared first on ipn.md.

La Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău, autoarea a menționat că volumul reunește cercetări și interpretări istorice menite să clarifice cauzele și desfășurarea pogromului din 1903.

„Pentru mine a fost foarte important ca această lucrare să fie realizată, pentru că Pogromul de la Chișinău nu este doar un episod local, ci unul cu semnificație mai largă”, a notat Jozefina Cușnir. Autoarea a precizat că versiunea în limba engleză a volumului urmărește să facă concluziile cercetării accesibile unui public internațional interesat de istoria regiunii.

Directoarea Muzeului de Istorie a Orașului Chișinău, Valeria Suruceanu, a subliniat rolul parteneriatelor instituționale și a menționat că versiunea în limba engleză a volumului permite integrarea cercetării într-un circuit științific internațional și oferă publicului larg acces la subiecte de relevanță globală.

Cercetătorii prezenți la discuții au subliniat impactul de durată al evenimentelor din 1903 asupra evoluțiilor politice și sociale din secolul XX, inclusiv asupra mișcărilor revoluționare din Imperiul Rus, afirmării curentelor naționale și memoriei Holocaustului. Evenimentul a fost descris drept un exercițiu de reflecție academică asupra trecutului și a responsabilității de asumare a acestuia.

The post Volumul „Adevărul despre Pogromul din 1903”, lansat în limba engleză la Chișinău appeared first on ipn.md.

Moneda este realizată din argint, are valoarea nominală de 50 de lei și un tiraj de 500 de unități. Designul grafic este semnat de artista Georgeta Vrabie.

Fiecare exemplar este ambalat într-o capsulă de metacrilat transparent și într-o cutie de prezentare, fiind însoțit de un certificat de autenticitate semnat de guvernatoarea Băncii Naționale, Anca Dragu. Certificatul include și un cod QR, care permite accesul la informații detaliate despre caracteristicile monedei.

„Prin această emisiune numismatică, readucem în prezent un simbol al curajului și al determinării, care a contribuit decisiv la afirmarea identității naționale”, a declarat Anca Dragu.

Monedele pot fi cumpărate de pe site-ul BNM sau prin băncile licențiate, care pot aplica un adaos de cel mult 3% la preț.

Născut în 1876, Ion Pelivan a fost o personalitate notorie în cadrul mișcării de eliberare națională din Basarabia și unul dintre promotorii curentului unionist în cadrul Sfatului Țării. Acesta a avut un rol important și în procesul care a condus la Unirea din 1918.

The post BNM lansează o monedă comemorativă dedicată lui Ion Pelivan appeared first on ipn.md.

„După o lungă ocupație a pământului nostru de Imperiul Rus, care a încercat să ne șteargă identitatea, limba, demnitatea națională, Unirea din 1918 a însemnat o reîntoarcere vitală în familie. Cine știe care era soarta noastră azi dacă nu se înfăptuia acel act istoric?”, a declarat președinta.

Potrivit președintei, Unirea a oferit societății puterea de a-și păstra limba și tradițiile, chiar și în perioade dificile. Relația cu România rămâne importantă pentru dezvoltarea și modernizarea Republicii Moldova, consolidarea democrației și menținerea păcii, a adăugat Maia Sandu.

Totodată, președintele Parlamentului, Igor Grosu și premierul Alexandru Munteanu au subliniat importanța relației dintre Republica Moldova și România. Potrivit oficialilor, 27 martie reprezintă un act de voință națională și un reper al demnității, iar apropierea dintre cele două state este reflectată prin proiecte concrete și cooperare în domenii strategice.

Acum 108 ani, Sfatul Țării de la Chișinău a votat unirea Republicii Democratice Moldovenești cu Regatul României. Decizia a fost luată într-un context regional tensionat, marcat de destrămarea Imperiului Rus și de necesitatea asigurării stabilității și securității în regiune.

The post Adevărul despre Unirea din 1918 trebuie știut și rostit, Maia Sandu appeared first on ipn.md.

Se împlinesc 108 ani de la votul istoric al Unirii Basarabiei cu România. Astăzi reunificarea românească – înțeleasă ca unirea dintre Republica Moldova și România – rămâne una dintre cele mai complexe ecuații politice ale Europei de Est. Ea nu poate fi redusă nici la nostalgie istorică, nici la oportunism geopolitic. Este, în esență, o problemă de convergență între memorie, identitate și context internațional.

Dacă în cazul reunificării germane în 1990, istoria a oferit o „fereastră” aproape irepetabilă, în spațiul românesc condițiile sunt mult mai fragmentate. Comparația cu Reunificarea Germaniei nu trebuie înțeleasă ca un model de urmat mecanic, ci ca un instrument analitic, o oglindă care scoate în evidență atât posibilitățile, cât și limitele proiectului românesc.

Istoria: fundament comun, traiectorii divergente

Națiunea română modernă s-a construit în logica secolului al XIX-lea, sub presiunea imperiilor și în spiritul ideii europene de stat-națiune. De la proiectele intelectuale ale Școlii Ardelene până la Unirea Principatelor Române și culminând cu Marea Unire, unitatea politică a fost expresia unei conștiințe colective în formare.

Această construcție a fost însă fracturată de două momente istorice majore: anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus în 1812 și ruptura produsă în 1940, în urma Pactul Ribbentrop-Molotov. Spre deosebire de divizarea germană postbelică, care a fost în esență geopolitică, ruptura românească a fost urmată de un proces sistematic de reconfigurare identitară.

În spațiul dintre Prut și Nistru, deceniile sovietice au produs nu doar represiune – deportări, foamete, deznaționalizare – ci și o transformare profundă a conștiinței. Aici se află diferența structurală față de cazul german: în timp ce Germania a fost divizată politic, spațiul românesc a fost parțial reconfigurat identitar.

Lecția germană: convergența ca moment istoric

Prăbușirea Zidului Berlinului a pus în mișcare unul dintre cele mai impresionante procese politice ale secolului XX, transformând în mai puțin de un an o Germanie divizată într-un stat unificat. Această evoluție rapidă nu a fost rezultatul hazardului, ci expresia unei convergențe rare de factori decisivi: dispariția Uniunii Sovietice ca actor coercitiv, acordul marilor puteri occidentale, forța economică a Germaniei de Vest și, mai ales, existența unei identități naționale ferme și necontestate.

Pentru cetățenii din Germania de Est, apartenența la națiunea germană nu reprezenta o alegere, ci o certitudine. Nu exista o competiție între identități, nici ambiguități majore privind apartenența națională.

Prin contrast, în Republica Moldova, realitatea este profund diferită. Identitatea colectivă este fragmentată și adesea tensionată, oscilând între repere românești, moldovenești sau formule hibride. Această pluralitate identitară nu constituie un simplu detaliu de context, ci principala barieră structurală în calea oricărui proiect de reunificare.

Republica Moldova: stat între direcții geopolitice

Independența din 1991 a fost proclamată într-un context de dezagregare imperială, nu de consolidare națională. Republica Moldova a moștenit instituții fragile și o societate profund divizată.

Conflictul din regiunea transnistreană – susținut indirect de Rusia – a blocat procesul de consolidare statală și a menținut o vulnerabilitate strategică constantă. Timp de trei decenii, Republica Moldova a oscilat între două direcții: integrarea europeană și dependența de spațiul ex-sovietic.

Alegerea cursului de dezvoltare european și obținerea statutului de candidat la Uniunea Europeană au schimbat semnificativ dinamica. Integrarea europeană nu exclude reunificarea – dimpotrivă, o poate transforma dintr-un proiect disruptiv în unul gradual și funcțional.

Condițiile reale ale reunificării

Dincolo de dimensiunea simbolică a discursului, reunificarea depinde în mod esențial de o serie de condiții concrete. În primul rând, este indispensabil un consens identitar intern solid, deoarece, în absența unei majorități românești clare în Republica Moldova, orice proiect de unire ar fi lipsit de legitimitate democratică. Această problemă nu este doar de natură politică, ci una profund psihologică, legată de modul în care este percepută apartenența națională. În al doilea rând, convergența europeană joacă un rol crucial, întrucât integrarea în Uniunea Europeană creează un cadru comun de norme, instituții și valori, reducând relevanța frontierelor și diminuând potențialul traumatic al unei eventuale unificări. În fine, limitarea influenței ruse rămâne o condiție esențială, deoarece atâta timp cât Rusia continuă să fie un actor activ în regiune, inclusiv prin dosarul transnistrean, orice inițiativă de reunificare va rămâne vulnerabilă la presiuni și ingerințe externe.

Scenarii posibile: între gradualitate și oportunitate

Scenariul gradual

Apropierea continuă prin integrare europeană, interconectare economică și armonizare instituțională. Un eventual referendum ar veni ca punct final, nu ca punct de plecare.

Scenariul accelerat

O schimbare geopolitică majoră – similară contextului din 1989-1991 – ar putea deschide o oportunitate rapidă. Dar, fără consens intern, acest scenariu ar fi instabil.

Status quo-ul

Pe termen scurt, acesta rămâne cel mai probabil: apropiere fără unire formală, dar cu integrare funcțională crescândă.

Obstacolele structurale: dincolo de voința politică

Reunificarea nu este împiedicată doar de lipsa voinței politice, ci mai ales de o serie de realități structurale care complică profund acest proces. Printre acestea se numără decalajul economic considerabil dintre România și Republica Moldova, fragilitatea instituțională însoțită de moștenirea corupției, problema nerezolvată a Transnistriei, precum și sensibilitățile minorităților etnice și lingvistice. Spre deosebire de situația Germaniei de Vest, care dispunea de resursele necesare pentru a integra rapid Germania de Est, România ar avea nevoie de un sprijin extern substanțial pentru a putea susține un proces de o asemenea amploare.

Rolul României: între responsabilitate și prudență strategică

Pentru România, reunificarea nu reprezintă doar un ideal istoric, ci și o responsabilitate politică și strategică. Tocmai de aceea, acest obiectiv nu poate fi tratat în registru emoțional, ci trebuie gestionat prin politici coerente, pe termen lung, adaptate realităților regionale și internaționale. O abordare eficientă presupune, în primul rând, consolidarea interconectării dintre cele două maluri ale Prutului prin investiții consistente în infrastructură și energie, capabile să creeze o dependență funcțională și beneficii concrete pentru cetățeni. În același timp, sprijinul ferm și constant pentru parcursul european al Chișinăului devine esențial, deoarece însăși mișcarea spre integrarea în Uniunea Europeană oferă cadrul instituțional și normativ care poate face un eventual proces de reunificare mai previzibil și mai stabil.

Pe dimensiunea internă, politicile educaționale și culturale trebuie orientate spre consolidarea și afirmarea identității românești, într-un mod incluziv și argumentat, capabil să reducă fragmentările identitare existente. Complementar, România ar trebui să promoveze activ, în plan extern și în special la nivelul Uniunii Europene, legitimitatea dreptului la unitate națională, în linie cu precedentul german, transformând această temă din una sensibilă în una de principiu european.

În mod paradoxal, însă, România continuă să tolereze perpetuarea, inclusiv în spațiul european, a percepției conform căreia românii din Republica Moldova ar constitui o minoritate națională distinctă. Această ambiguitate nu doar că slăbește coerența discursului strategic, dar afectează și capacitatea de a susține, în mod credibil, un proiect de reunificare fundamentat pe identitate comună.

Concluzie: un proces, nu un moment

Comparată cu reunificarea Germaniei, reunificarea românească apare, fără îndoială, mai complexă, dar nu imposibilă. Diferența esențială nu rezidă doar în contextul geopolitic, ci mai ales în stadiul conștiinței colective. Germania s-a reunificat rapid pentru că unitatea identitară exista deja; în spațiul dintre Prut și Nistru, această unitate rămâne încă un obiectiv în curs de reconstrucție.

În acest proces, rolul liderilor politici devine determinant. Istoria anului 1918 demonstrează că momentele decisive nu sunt fructul hazardului, ci al acțiunii unor elite capabile să înțeleagă contextul și să acționeze responsabil. Liderii Sfatului Țării nu au creat artificial voința unirii, ci au cristalizat-o politic, oferindu-i formă instituțională și legitimitate. Ei au știut să transforme o oportunitate istorică într-o decizie strategică, asumându-și riscuri într-un context incert.

Astăzi, o eventuală reunificare nu va putea fi rezultatul unui gest politic singular sau al unei conjuncturi favorabile izolate. Ea presupune un proces gradual de convergență – economică, instituțională și, mai ales, identitară. Liderii politici contemporani au responsabilitatea de a construi acest proces cu răbdare și claritate strategică, evitând atât tentația populismului, cât și pasivitatea.

Unirea nu este un act de voință instantanee, ci o construcție istorică ce necesită timp, coerență și efort susținut. Iar succesul său depinde de întâlnirea dintre două dimensiuni: pe de o parte, maturizarea societății și consolidarea unei conștiințe comune, iar pe de altă parte, existența unor lideri capabili să recunoască momentul favorabil și să acționeze, asemenea celor din 1918, cu luciditate, curaj și responsabilitate.

The post Reunificarea românească: precedentul german și dilemele contemporane. Op-Ed de Anatol Țăranu appeared first on ipn.md.

Directoarea Comunității Evreiești din Moldova, Aliona Grossu, a declarat pentru IPN că materialele suplimentare pot fi o soluție temporară pentru profesori, dar nu înlocuiesc necesitatea revizuirii și reeditării manualului, care rămâne principalul instrument educațional în procesul de predare.

„Din perspectiva noastră, o abordare durabilă presupune actualizarea manualului printr-un proces transparent, bazat pe expertiză academică solidă și consultare cu instituții specializate și reprezentanți ai comunității, pentru a asigura respectarea adevărului istoric și a memoriei victimelor Holocaustului”, a precizat Aliona Grossu.

Potrivit ei, Comunitatea Evreiască este gata să colaboreze cu Ministerul Educației și Cercetării, autorii manualului și experți din instituții recunoscute internațional, precum Institutul Național pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel” și Yad Vashem, pentru a îmbunătăți capitolul dedicat Holocaustului din manual.

Contactată de IPN, șefa Direcției politici în învățământul general a MEC, Corina Lungu, a declarat că manualul nu a fost reeditat, deoarece deține toate avizele necesare, iar pentru a facilita predarea conținuturilor despre Holocaust a fost elaborat un suport didactic.

Corina Lungu a precizat că manualele de istorie pentru clasa a XII-a includ informații locale despre Holocaust, respectând recomandările experților internaționali privind prezentarea evenimentelor petrecute pe teritoriul Republicii Moldova.

Suportul didactic a fost distribuit în toamna anului 2025 în școlile din țară, în limbile română și rusă. Acesta cuprinde o culegere de materiale și documente, precum și sarcini de lucru, adaptate pentru clasele IX-a și a XII-a. Potrivit MEC, profesorii de istorie au fost instruiți privind utilizarea acestuia la lecții.

The post Comunitatea Evreiască: Suplimentul despre Holocaust nu poate substitui reeditarea manualului appeared first on ipn.md.