Vladimir Socor: Avem de a face cu organizarea unei campanii foarte părtinitoare

Analistul politic de la Fundaţia Jamestown şi Eurasia Daily Monitor, Vladimir Socor, îşi exprimă temerile că alegerile prezidenţiale din Republica Moldova ar putea să fie grav afectate de comportamentul Partidului Democrat, care ar intenţiona fraudarea scrutinului. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, analistul a spus că situaţia îl favorizează pe Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreşedintele PDM, şi interesele sale, şi există suspiciunea că alegerile vor fi fraudate, transmite IPN.

„Sunt două moduri de a falsifica alegerile. Falsificarea numărului de voturi şi organizarea unei campanii electorale părtinitoare pentru anumiţi candidaţi şi distrugătoare pentru alţi candidaţi. Deja avem de a face cu organizarea unei campanii foarte părtinitoare, din cauza că domnul Plahotniuc şi canalele sale de televiziune îi împroaşcă cu gunoi pe candidaţii de care se simte ameninţat. Iar pe de altă parte, vedem că s-au distribuit mai multe buletine de vot decât numărul total al alegătorilor. Iată motive de îngrijorare”, afirmă Vladimir Socor.

În opinia analistului, acum însă s-a avansat mult pe calea fraudării alegerilor. „Avem o duzină de candidaţi nereali, cei mai mulţi dintre care sunt, în mod evident, puşi de către puterea actuală pentru a şterpeli voturi de la candidaţii de care puterea actuală se teme”, a spus Vladimir Socor.

Fiind întrebat ce crede despre apelul Partidului Comuniştilor, condus de Vladimir Voronin, ca alegătorii să nu participe la aceste alegeri prezidenţiale, analistul a spus că explicaţia este aceea a „strugurilor acri”, căci Voronin îşi dă seama că i-a luat sfârşit cariera politică şi nu mai poate să-şi permită să candideze pentru Preşedinţie, pentru că ar obţine un rezultat care nu i-ar face onoare. „Cred că a doua motivaţie a apelului său de a boicota alegerile este aceea de a limita, în oarecare măsură, voturile pe care le va obţine Igor Dodon”, a opinat analistul.

Fiind întrebat dacă poate fi exclus factorul geopolitic în această cursă prezidenţială, Vladimir Socor a spus că în mare parte da. „Nu văd nicio ameninţare din partea Rusiei în etapa actuală. Rusia nu are interesul să-l aducă pe Igor Dodon la putere. Rusia la etapa actuală are ca prioritate să scape de sancţiunile economice, are situaţia din Ucraina de gestionat şi situaţia din Siria. Ar fi absurd să ne imaginăm că Rusia în situaţia actuală cu Ucraina, cu Siria, cu sancţiunile, ar putea întreprinde vreo operaţiune de a acapara puterea în Republica Moldova printr-un partid oarecare. Rusia, pur şi simplu, nu are resurse pentru aşa ceva. Chiar în eventualitatea în care domnul Dodon ar deveni preşedinte, Rusia în niciun caz nu ar putea să susţină Republica Moldova economic. Iar Rusia nu mai poate să susţină nici măcar Transnistria”, a remarcat analistul politic de la Fundaţia Jamestown şi Eurasia Daily Monitor.

Concurenţii înscrişi în cursa prezidenţială promit, dacă ajung la putere, să schimbe viaţa cetăţenilor spre bine, iar Vladimir Socor subliniază că viaţa nu se va putea schimba atât de repede în bine. În opinia sa, ceea ce poate face un preşedinte antioligarhic în interesul populaţiei ar fi consolidarea instituţiilor şi eliminarea corupţiei din stat, iar Maia Sandu este candidatul ideal care poate face acest lucru în timp ce Igor Dodon nu a convins prin nimic că ar putea să o facă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.