Prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, a înmânat luni, 23 iulie, drapelul naţional lotului olimpic care va reprezenta ţara la Jocurile Olimpice de vară de la Londra. Premierul le-a urat succes sportivilor şi speră că aceştia vor obţine rezultate cât mai bune, transmite Info-Prim Neo. „Sperăm că imnul Moldovei va fi intonat cât mai des. Să ne bucurăm nu doar de faptul că am ajuns acolo, dar şi de victoriile pe care le vor obţine. Vreau să le mulţumesc antrenorilor, medicilor şi sponsorilor, care au pus umărul ca lotul naţional să ne reprezinte la Londra!” a declarat Vlad Filat. Şeful Guvernului va fi prezent atât la ceremonia de deschidere, pe 27 iulie, cât şi la festivitatea de închidere a Jocurilor Olimpice, pe 12 august. O parte din sportivii moldoveni se află deja la Londra, ceilalţi urmând să facă deplasarea pe 25 iulie. La competiţia din capitala britanică Moldova va fi reprezentată de 21 sportivi. [Lotul complet:] ATLETISM: Ion Luchianov (alergări, 3000 metri cu obstacole), Iaroslav Muşinschi, Roman Prodius şi Natalia Cerches (maraton), Zalina Marghieva, Marina Marghieva şi Serghei Marghiev (aruncarea ciocanului), Natalia Artîc (aruncarea discului), Elena Popescu (alergări, 800 metri), Olesea Cojuhari (alergări, 400 metri garduri). BOX: Vasile Belous CICLISM: Oleg Berdos NATAŢIE: Danila Artiomov HALTERE: Anatolii Cîrîcu şi Cristina Iovu JUDO: Sergiu Toma şi Ivan Remarenco LUPTE LIBERE: Nicolae Ceban LUPTE FEMININE: Svetlana Saenko TIR: Marina Zgurscaia TIR CU ARCUL: Dan Olaru Olimpicii moldoveni promit că vor depune toate eforturile ca să cucerească medalii. „Să mergem cu credinţă, în special în munca depusă în pregătiri. Avem un drapel pe care trebuie să-l reprezentăm cu onoare”, a spus luptătorul Nicolae Ceban. La ultima ediţie a Jocurilor Olimpice din China 2008, Moldova a cucerit o medalie de bronz graţie boxerului Veaceslav Gojan.