În ultimii 14 ani, numărul cazurilor de violenţă sexuală este în creştere. Pe de altă parte numărul victimelor care se adresează organelor de drept pentru a raporta aceste infracţiuni este foarte mic. Experţii spun că de vină ar fi stereotipurile din societate, dar şi faptul că parcursul victimei violenţei sexuale prin sistemul de justiţie este anevoios. Acestea sunt câteva dintre rezultatele studiului „Asigurarea accesului victimelor violenţei sexuale la protecţia legală şi socială adecvată”, realizat de Centrul de Investigaţie şi Consultanţă „Sociopolis” la comanda Centrului Internaţional pentru Protecţia şi promovarea Drepturilor Femeilor „La Strada”.
Directoarea Centrului de Investigaţie şi Consultanţă „Sociopolis”, Diana Cheianu-Andrei, a declarat într-o conferinţă de presă de la IPN, că potrivit statisticilor, în anul 2014 s-au înregistrat peste 350 de cazuri de viol. Potrivit ei, în realitate numărul acestora ar fi mult mai mare, dar nu toate cazurile sunt semnalate organelor de drept.
Diana Cheianu-Andrei a spus că una dintre cauzele care determină multe victime să nu se adreseze organele de drept sunt stereotipurile şi prejudecăţile din societate. „Majoritatea populaţiei nu percepe infracţiunea sexuală, în general, ca o infracţiune. Mai mult decât atât, infracţiunea de viol conjugal este privită ca o obligaţie”, a remarcat Diana Cheianu-Andrei.
Potrivit directoarei „Sociopolis”, stererotipurile prezente în societate se răsfrâng şi asupra profesioniştilor din organele de drept, care ar trebui să acorde asistenţă victimelor . „În momentul în care o victimă a violenţei sexuale se adresează organelor de poliţie, o să vedem că acestea, de cele mai dese ori, o încurajează sau încearcă să o determine să nu scrie cererea, să nu denunţe agresorul, să nu fie iniţiat dosarul penal. Astfel, mulţi specialişti au spus că în societatea noastă, în loc să jelim victima, susţinem agresorii”, a declarat Diana Cheianu-Andrei.
În cadrul studiului, s-a mai stabilit că o altă cauză a refuzului victimelor de a se adresa organelor de drept este şi parcursul anevoios al acestora prin sistemul de justiţie. Studiul arată că uneori, victimele sunt revictimizate de către specialiştii cu care intră în contact, cum ar fi poliţişti, medici legişti, procurori și judecători. În acest context, studiul relevă că sunt şi bariere legislative care duc la lipsa protecţiei afective în faţa agresorilor, la o rată mică a condamnărilor, însoţită de pedepse blânde.
Victimele violenţei sexuale nu se adresează organelor de drept şi pentru că nu există o metodologie de lucru clară pentru poliţişti în cazurile de violenţă sexuală, şi nu se ţine cont de starea victimei. Specialiştii intervievaţi în cadrul studiului au spus că victima este nevoită să relateze de mai multe ori cum s-au întâmplat lucrurile, ceea ce, potrivit lor, poate duce la o retraumatizare profundă. În procesul de realizare a studiului, s-a mai constatat că poliştii nu iniţază dosarul la momentul declarării, dar abia după ce victimei i se face expertiza medico-legală.
O altă lacună în sistemul de drept, menționată în studiu, este faptul că legislaţia nu oferă victimelor violenţei sexuale un statut special, în raport cu victimele altor infracţiuni, ceea ce face ca ele să nu aibă încredere în organele de drept şi societate.
Studiul „Asigurarea accesului victimelor violenţei sexuale la protecţie legală şi socială adecvată” şi-a propus să analizeze accesul victimelor violenţei sexuale la protecţia legală şi socială. Grupul ţintă al studiului au fost managerii de serviciu din domeniul sistemului de protecţie legală şi socială, dar şi persoanele care au fost afectate de violenţa socială.
