Valeriu Streleţ: Acum depinde de Curtea Constituţională

Comisia de la Veneţia a decis că parlamentarii moldoveni au greşit când au interzis simbolurile Partidului Comuniştilor – secera şi ciocanul, în vara anului trecut. Preşedintele fracţiunii liberal-democraţilor, Valeriu Streleţ, care a votat pentru interzicerea simbolurilor, susţine că va depinde foarte mult de poziţia Curţii Constituţionale din Republica Moldova, dacă această lege va fi menţinută sau abrogată, transmite Info-Prim Neo. „Deocamdată, verdictul Curţii de la Veneţia are un caracter consultativ şi de recomandare, iar Curtea noastră Constituţională urmează să adopte o decizie şi în cazul când această decizie va constata că hotărârile adoptate în iulie 2012 au ieşit din câmpul constituţional, cred că ar fi absolut firesc ca şi clasa politică să se conformeze cu hotărârea Curţii Constituţionale”, a declarat politicianul în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă. În iulie 2012, Parlamentul a adoptat câteva legi cu privire la condamnarea regimului comunist şi interzicerea simbolisticii acestuia în scopuri politice. Comuniştii au atacat la Curtea Constituţională această lege, dar Curtea, înainte de a se expune, a solicitat părerea Curţii de la Veneţia. Luni, 11 martie, Partidul comuniştilor a desfăşurat o acţiune de protest la Curtea Constituţională unde i-a cerut să declare neconstituţională legea care interzice utilizarea secerii şi ciocanului în scopuri politice.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.