Eugen Carpov a fost numit director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. Proiectul de hotărâre a fost votat astăzi de Parlament. Noul mandat de șase ani începe în data de 6 martie, transmite IPN.
Consiliul de administrație al ANRE este constituit din cinci directori, numiți de Parlament în bază de concurs. Eugen Carpov a obținut cel mai mare punctaj la concursul pentru ocuparea funcției, organizat de Comisia economie, buget și finanțe Parlamentului.
Este licențiat în drept și, din anul 2019, deține funcția de director al ANRE.