Un copil din Ştefan Vodă s-a înecat în iazul din localitate

Un copil de 7 ani din satul Ermoclia, raionul Ştefan Vodă, s-a înecat în iazul din localitate. Tragedia s-a produs marţi, când acesta a mers la sclădat însoţit doar de fratele mai mare, de numai 12 ani, nefiind supravegheaţi de vreun matur.

Ofiţerul de Investigaţie din Ermoclia, Eugen Batâr, a declarat pentru IPN că băiatul se afla în supravegherea fratelui de doar 12 ani, mama lor fiind plecată peste hotare, iar tatăl lor nefiind acasă în acel timp. Ofiţerul nu a putut spune dacă fraţii au mers la scăldat cu acordul părintelui sau din iniţiativă proprie. După câteva ore de căutări, corpul neînsufleţit al minorului a fost găsit. Ofiţerul spune că iazul nu este supravegheat de către salvamari.

Şefa serviciului de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Liliana Puşcaşu, a declarat pentru IPN că de la începutul perioadei estivale în apele bazinelor acvatice din ţară şi-au pierdut viaţa 8 copii.

Liliana Puşcaşu a recomandat părinţilor să nu-şi lase nesupravegheaţi copiii în preajma apelor şi nici să nu-i lase în supravegherea altor persoane minore.

Şefa serviciului de presă a mai spus că anul trecut s-au înecat de două ori mai mulţi copii, decât în acest an. Potrivit ei, reducerea numărului de înecuri s-ar putea datora demarării la începutul verii curente a campaniei de prevenire a înecurilor.

Potrivit unui studiu al Proiectului REPEMOL - Regionalizarea serviciilor pediatrice de urgenţă şi terapie intensivă din Republica Moldova -, 66% dintre părinţi conştientizează riscurile de accidentare/înec al copiilor lăsaţi fără supraveghere.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.