Un băieţel de 7 luni, din satul Dumbrava, municipiul Chişinău, a fost găsit mort de către părinţi în pătucul în care a fost lăsat să doarmă. Procurorul sectorului Buiucani, care instrumentează cazul, Victor Furtună, a declarat pentru IPN că versiunea preliminară a medicului legist este că micuţul a decedat sufocat, însă sunt examinate şi alte versiuni.
Familia se afla în vizită, iar copilul a fost lăsat să doarmă într-o cameră a gazdei, la etajul doi a locuinţei. Aproape miezul nopţii, când au mers în cameră, părinţii şi-au găsit băiatul fără suflare. Rezultatele expertizei medico-legale vor fi gata în câteva săptămâni şi atunci se va decide dacă va fi sau nu pornită urmărirea, a precizat anchetatorul.
Şefa Laboratorului ştiinţific de perinatologie al Centrului Mamei şi Copilului, Ala Curteanu, spune că părinţii trebuie să ţină cont de mai multe necesităţi la amenajarea locului de somn pentru copii. Se recomandă utilizarea saltelelor tari, bine adaptate la dimensiunile patului. Mai ales în primele 6 luni de viaţă, nu este bine să i se pună copilului sub cap pernă, plapume sau saltele moi.
„Copiii se pot întoarce cu capul în pernă, se produce obstrucţia căilor respiratorii şi copilul poate deceda. În pătuc copilul doarme pe o saltea mai dură şi, chiar dacă se întoarce pe burtă, riscul de asfixiere este mai mic”, susţine specialistul.
Ministerul Sănătăţii nu are statistici despre numărul copiilor asfixiaţi în somn.
Potrivit unui studiu al Proiectul REPEMOL - Regionalizarea serviciilor medicale pediatrice de urgenţă şi terapie intensivă, numai 66% dintre părinţi conştientizează riscul de accidentare a copiilor în casă. Datele Centrului Naţional de Management în Sănătate al Ministerului Sănătăţii, arată că anul trecut 60 de copii de până la 5 ani şi-au pierdut viaţa în urma sufocărilor, traumelor, otrăvirilor, înecului şi accidentelor rutiere.