Trei persoane sunt suspectate de fraude fiscale în proporții deosebit de mari

Oamenii legii au reținut pentru 72 de ore trei persoane suspectate că ar face parte dintr-un grup organizat, care a comis fraude fiscale în proporții deosebit de mari. Nadejda Busuioc, procuror în cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale, a spus, la o conferință de presă, că prejudiciul adus statului de este de aproape 10 milioane de lei.

Persoanele reținute administrează mai multe întreprinderi specializate în comerțul de cereale. Acestea sunt suspectate că ar fi pus în aplicare mai multe scheme frauduloase la comercializarea produselor agricole, care au adus prejudicii statului, prin eschivarea de la achitarea taxelor şi impozitelor.

Persoanele reținute mai sunt cercetate și pentru excrocherie. S-a stabilit că primeau pe cont bani de la cetățeni ca să le livreze cereale, dar mulți au rămas păgubași. „Suspecții primeau bani în numerar de la cetățeni pentru livrarea cerealelor, perfectau facturi false și le eliberau acte de garanție care nu valorau nimic atunci când cetățenii mergeau să-şi ridice comenzile făcute”, a spus procurorul.

Potrivit Nadejdei Busuioc, din organizație făceau parte zece membri, în prezent fiind reținute doar trei persoane, celelalte şapte urmează să fie identificate. Întreprinderile vizate au ajuns în atenția organelor de anchetă în urma mai multor plângeri parvenite la adresa Procuraturii Generale.

Procurorii au înaintat demersuri pentru plasarea persoanelor reținute în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă până la 6 ani de închisoare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.