Sistemul de justiţie din Moldova este în criză, iar cetăţenii nu au încredere în organele de drept, a declarat pentru Info-Prim Neo Victor Munteanu, directorul Programului de drept al Fundaţiei Soros-Moldova, enunţând o concluzie generală a Studiului de victimizare din Republica Moldova. Studiul arată că gradul de raportare a infracţiunilor la poliţie de către victime este foarte scăzut. Practic se anunţă despre un caz din zece sau chiar unul din doisprezece, în dependenţă de infracţiune. Cel mai puţin raportate sunt abuzurile sexuale, numărul cărora este în creştere. Studiul mai arătă că încrederea populaţiei în organele de drept este scăzută şi nu doar în poliţie, dar şi în justiţie. Activitatea poliţiei este apreciată negativ, mai ales de către respondenţii care au avut contacte cu ea. Mai bine de 2/3 din respondenţi consideră că în ultimii cinci ani criminalitatea a sporit sau a rămas aceeaşi, iar fiecare al treilea este de părerea că infracţiunile comise au devenit mai violente, a precizat expertul naţional din cadrul studiului, Ludmila Malcoci. În ceea ce priveşte capitolul corupţiei, cei mai mulţi dintre respondenţi au spus că sunt nevoiţi să ofere mită lucrătorilor medicali sau cadrele didactice plătite din bugetul de stat. În anul 2009 de la 30% din populaţie cel puţin un funcţionar a pretins mită. În cadrul studiului au fost intervievate peste 3000 de persoane. Interviurile s-au desfăşurat în perioada martie - aprilie 2010. Studiul a fost analizat de către experta internaţională, Jean Redpath şi experta naţională Laudmila Malcoci, asistate de către un grup de analiză şi cercetare din Republica Moldova, creat de Fundaţia Soros-Moldova.