Sheriff joacă cu echipa a doua la Cupa Federației și a scos doar un rezultat de egalitate cu Florești, scor 2-2. Pentru câștigătoarea Diviziei A o dublă și-a trecut în cont Stefu, transmite IPN.
O dublă a marcat și bielorusul Volkov, care se află în probe la Sfîntul Gheorghe. Echipa din Suruceni s-a impus cu 2-1 în fața Daciei-Buiucani. „Băieții nu sunt încă apți sută la sută pentru că s-a simțit oboseala după antrenamentele mai grele”, a declarat la conferința de presă antrenorul echipei Sfîntul Gheorghe, Serghei Cebotari.
În celelalte meciuri ale primei etape a Cupei Federației s-au înregistrat rezultatele: Petrocub - Zimbru 3-0, Milsami - Speranța 2-4 și Dinamo-Auto - Codru 3-0. Următoarele partide se vor disputa miercuri, 19 februarie. Fondul de premiere al competiției este de 600 de mi de lei.