PRO TV Chişinău a fost sancţionat cu amendă minimă de către CCA

Postul de televiziune PRO TV Chişinău a fost sancţionat cu amendă minimă (1800 lei) de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) pentru încălcarea legislaţiei cu privire la protecţia drepturilor copilului în cadrul unui reportaj difuzat pe 10 august, transmite IPN.

Membrii CCA au sancţionat postul de televiziune pentru nerespectarea normelor deontologice şi descoperirea identităţii copilului în cazul reportajului „A fost ţinută în casă cu forţa. Ce s-a întâmplat cu o fetiţă din Coşcodeni: Vecinii o acuză de furt”.

„Din păcate, postul de televiziune PRO TV, în acest caz şi în alte cazuri, se gândeşte doar la rating şi nu la destinul copilului”, a menţionat şeful Direcţiei monitorizare, Dinu Ciocan, membru CCA.

Reprezentantul postului de televiziune, Radu Ciumac, a spus că în reportajul dat nu au fost încălcate drepturile deontologice, întrucât reportajul a fost realizat la insistenţa mamei copilului şi cu acordul acesteia. Acesta a mai spus că intenţia reportajului a fost să protejeze copilul de vecinii înfuriaţi, care condamnau fetiţa de furturi repetate.

Membrii CCA au fost însă de altă părere şi au subliniat că reportajul, de fapt, a agravat şi mai tare situaţia fetiţei, care provine dintr-o familie vulnerabilă şi care nu este protejată de organele competente ale statului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE