Ziua refugiaţilor a fost marcată şi la Chişinău
https://www.ipn.md/ro/ziua-refugiatilor-a-fost-marcata-si-la-chisinau-7967_991006.html
Refugiaţii stabiliţi la Chişinău au împărţit de ziua lor pliante informative în centrul capitalei, îndemnând trecătorii să fie mai toleranţi, mai înţelegători şi mai receptivi. Mai multe ONG-uri au amenajat pliantele pe asfalt sub formă de corturi, creând iluzia unei tabere de refugiaţi în miniatură.
,,Oricine a dorit a putut lua un „cort” şi citi despre refugiaţi. Pliante au fost împărţite şi din mână în mână”, a declarat pentru Info-Prim Neo Dumitru Maxim preşedintele Societăţii pentru Refugiaţi.
La data de 27 iunie va fi organizată o acţiune asemănătoare într-un centru comercial din capitală.
Astăzi, 20 iunie, se împlinesc 60 de ani de la înfiinţarea Agenţiei ONU pentru Refugiaţi. În Republica Moldova această zi este marcată din 2004.
În acţiunea din centrul capitalei au fost implicaţi Centrul de caritate pentru refugiaţi, Societatea pentru refugiaţi, „Ave Copiii”, Centrul de drept al avocaţilor şi Direcţia refugiaţi din cadrul biroului migraţie şi azil al MAI.