logo

Ziua Naţională a Vinului a fost pornită


https://www.ipn.md/ro/ziua-nationala-a-vinului-a-fost-pornita-7966_985089.html

Comisia republicană pentru organizarea Sărbătorii „Ziua Naţională a Vinului”, ediţia 2010, a aprobat a aprobat programul de activităţi al festivităţilor, care se vor desfpşura între 9 şi 1o octombrie, transmite Info-Prim Neo. Decizia a fost luată în cadrul primei şedinţe a Comisiei, care a supus dezbaterilor conceptul desfăşurării sărbătorii naţionale şi a aprobat programul care urmează a fi realizat într-o perioadă relativ scurtă de timp. Pentru ca evenimentul să se desfăşoare un nivel organizatoric susţinut, în timpul apropiat va fi desemnată (conform concursului anunţat) o companie responsabilă de încheierea contractelor şi finanţarea măsurilor organizate în cadrul sărbătorii, se va finaliza scenariul şi programul acestei acţiuni de amploare. În lista activităţilor primordiale se înscrie şi identificarea întreprinderilor vitivinicole, a agenţiilor turistice, întreprinderilor de alimentaţie şi comerţ, a colectivelor artistice care urmează să participe la această sărbătoare viţei de vie şi a vinului. În cadrul evenimentului, ca şi în anii precedenţi, vor fi înmânate distincţii învingătorilor concursurilor naţionale „Polobocul de Aur” şi „Viţa de Aur”, unuia din participanţi îi va fi înmânată cea mai prestigioasă distincţie „Marele Premiu al Preşedintelui”, mai mulţi participanţi la festivitate vor fi premiaţi pentru performanţe în organizarea programelor turistice şi pentru cea mai bună prezentare a bucătăriei naţionale.