logo

Ziua limbii române, sărbătorită şi la Bruxelles


https://www.ipn.md/ro/ziua-limbii-romane-sarbatorita-si-la-bruxelles-7967_1007478.html

Ziua limbii române va fi sărbătorită la Bruxelles printr-o campanie de promovare a cursurilor de română în reţeaua de metrou locală. Campania va dura timp de două săptămâni şi este organizată de Institutul Cultural Român Bruxelles, împreună cu alte patru institute culturale europene, reunite în reţeaua EUNIC Bruxelles, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al ICR Bruxelles.

Afişajul de promovare a limbii române va fi vizibil pe anumite linii de metrou şi tramvai din Bruxelles, şi mizează pe două pasiuni locale: bicicleta şi banda desenată.

ICR Bruxelles a iniţiat cursuri de română pentru străini în anul 2010. În 2013, din cei 36 de cursanţi, 20 au obţinut diplome pentru patru din cele şase niveluri ale Cadrului european comun de referinţă, de la începători, la avansaţi. Institutul anunţă că au început deja înscrierile pentru anul universitar 2013-2014.

Este primul an când Ziua Limbii Române este sărbătorită la 31 august şi în dreapta Prutului.