logo

Ziua Independenţei va fi sărbătorită la Orhei cu amploare


https://www.ipn.md/ro/ziua-independentei-va-fi-sarbatorita-la-orhei-cu-amploare-7967_1022151.html

Ziua Independenţei va fi sărbătorită la Orhei cu amploare. Primăria oraşului a pregătit un program vast şi bogat în evenimente, notează IPN cu referire la un comunicat al Primăriei.

Programul oficial va începe la ora 9.00, în faţa Primăriei, unde primarul Ilan Şor va prezenta orăşenilor Garda Populară reanimată. Această nouă subdiviziune va veni în ajutorul poliţiei orăşeneşti în menţinerea ordinii publice.

Vor urma depunerile de flori la Monumentul Eroilor căzuţi pentru apărarea Patriei (10.00) şi la Monumentul domnitorului Vasile Lupu (11.00). Acolo, primarul Ilan Șor va ţine un discurs de felicitare pentru orăşeni şi va deschide oficial sărbătoarea. Imediat după, în scena de lângă piaţa Vasile Lupu, va începe un concert cu participarea numeroaselor formaţii şi ansambluri de muzică şi dans din Orhei.

Ulterior, primarul Ilan Șor va inaugura primele străzi renovate în sectorul Lupoaica, ele făcând parte din proiectului amplu de reabilitare a drumurilor din Orhei. Pentru ora 12.00 este programată şi inaugurarea festivă a intrării renovate în Orhei, dinspre şoseaua M2, ce leagă oraşul de capitala ţării.

Pe parcursul întregii zile, începând cu orele 8.00, pe strada Vasile Lupu, vor fi desfăşurate diverse expoziţii ale lucrărilor realizate de copiii din Orhei dar şi de meşterii populari din întregul raion. Producătorii locali îşi vor expune mărfurile în standuri special amenajate, instalate de-a lungul străzii centrale din oraş.

La ora 13.00, în piaţa Vasile Lupu, va începe competiţia la trântă – o tradiţie veche moldovenească, cu participarea celor mai puternici voinici tineri din regiune. Premiile vor fi şi ele conform tradiţiei – un cocoş, un curcan şi un berbec viu.

La ora 19.00 va avea loc deschiderea parcului Ivanos, care va fi prezentat orăşenilor după o amplă reconstrucţie, iniţiată de Ilan Şor. Cu această ocazie, primarul a mai pregătit o surpriză orăşenilor. În parcul renovat, lângă havuz, va fi montată o instalaţie dedicată Orheiului.

Programul sărbătorii va culmina cu un concert de excepţie, care va începe la 19.30, pe stadionul Orhei, cu cei mai tari artişti autohtoni: Ion Suruceanu, Anişoara Puică, Ionel Istrati, Adrian Ursu, Vitalie Dani, Marcel şi Cornelia Ștefăneţ, Natalia Gordienko, fraţii Bivol, Olia Tira şi invitații speciali – formaţia “Zdob şi Zdub”. Intrarea la concert este liberă.

La ora 23.00 va avea loc un show grandios cu focuri de artificii.