logo

Ziua comemorării victimelor Holocaustului, la Biblioteca Națională


https://www.ipn.md/ro/ziua-comemorarii-victimelor-holocaustului-la-biblioteca-nationala-7967_1046677.html

În jur de 400 de fotografii vechi de familie și documente despre istoriile familiilor evreiești au fost expuse în cadrul unui vernisaj, la Biblioteca Națională, cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, marcată pe 27 ianuarie. Imaginile se regăsesc pe bannere care descriu istoriile supraviețuitorilor Holocaustului din Moldova, povestite în interviuri, transmite IPN.

Elena Pintilei, directoarea Biblioteci Naționale, spune că Holocaustul reprezintă unul dintre cele mai tragice fenomene ale secolului XX în istoria universală. Și întrucât biblioteca are un rol esențial în comunitățile urbane și rurale, împreună cu comunitatea de cercetători, s-a decis ca acțiunile  să fie prezentate într-un mod interesant vizitatorilor. „Credem noi că evenimentul de astăzi își va lua locul potrivit și va completa acel șir de evenimente care se desfășoară zilele acestea, atât în muzee, cât și în biblioteci”, a subliniat Elena Pintilei.

Irina Şihova, cercetător științific la Centrul de etnologie al Institutului Patrimoniului Cultural al Academiei de Științe a Moldovei, a menționat că  „27 ianuarie 1945 este data eliberării lagărului de exterminare Auschwitz, este data eliberării și salvării celor nu mulți care au supraviețuit, este data memoriei celor ce nu au supraviețuit”. „Este o dată universală, care este marcată în toate statele occidentale, în Moldova – din 2015. Este un motiv unic național de a ne aminti că la noi au fost și sunt evrei”, a declarat Irina Şihova.

Cercetătoarea a vorbit și despre numărul mare de suflete exterminate. „Vorbind statistic, să ne imaginăm – ce sunt șase milioane de evrei care și-au pierdut viața în Europa – sunt două populații ale Republicii Moldova. Vă puteți imagina, timp de câțiva ani să aduni și să omori două populații ale unei țări, nu foarte mari, ca Republica Moldova”, a mai spus cercetătoarea.

Diana Dumitru, conferențiar universitar la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, spune că se bucură să vadă o asemenea expoziție la Biblioteca Națională, care este o instituție importantă pentru țară. În opinia sa, acest vernisaj ajută vizitatorii să fie mai aproape cu sufletul de o părticică a istoriei țării, societății, a orașului, pentru că multe dintre istoriile relatate aparțin oamenilor care au locuit aici, au fost copii, au crescut, au întemeiat familii. „Vedem aici crâmpeie de dinaintea acestei tragedii groaznice, Holocaustul. Eu sper că toți cei care vin aici, cumva, o să fie mai aproape și o să înțeleagă, inclusiv cu sufletul, nu doar cu mintea, o să înțeleagă acea mare pierdere și acea mare dramă care a fost Holocaustul pentru societatea noastră”, a mai spus conferențiara.

Programul de activități dedicat comemorării victimelor Holocaustului include și o expoziție de carte tematică „Holocaustul – dreptul la memorie”. Este prezentată o parte din literatură păstrată în Biblioteca Națională. De asemenea, au fost expuse cărți din biblioteca personală a Irinei Şihova. În cadrul evenimentului, au fost proiectate filme documentare, care relatează istoriile supraviețuitorilor Holocaustului din Moldova. În cadrul expoziției cu genericul „Album de Familie Moldovenesc Evreiesc”, care va putea fi vizitată și pe parcursul săptămânii, ghidajul este asigurat de către elevii Liceului Teatral Orășenesc.