Candidatul Partidului Socialiştilor la funcţia de primar al capitalei, Zinaida Greceanîi, susţine că în ultimii ani peste 14 hectare de terenuri care aparţineau instituţiilor medicale din Chişinău au fost privatizate sau cedate ilegal. Învinuirile au fost aduse la o conferinţă de presă susţinută în faţa Spitalului Clinic municipal nr. 3 „Sf. Treime”, transmite IPN.
„Parcarea de la spitalul republican, terenurile de la maternitatea nr.2, aşa numita optimizare a spitalului nr. 4 din centrul capitalei, unde sunt peste 1,5 hectare, terenurile de la spitalul Ignatenco, terenul din spatele spitalului nr.3 „Sf. Treime” – sunt doar câteva cazuri de abuzuri grave comise de administraţia capitalei”, a acuzat Zinaida Greceanîi.
Candidatul socialiştilor la Primăria capitalei susţine că pe aceste terenuri construcţiile sunt realizate de companii care aparţin consilierilor, deputaţilor şi sau membrilor de partid. Totodată, aceasta a subliniat că, de regulă, lucrările de construcţie sunt efectuate cu grave încălcări ale normelor de urbanism. În acelaşi timp, instituţiile medicale nu sunt reparate cu anii. „Intenţionăm să oprim furtul terenurilor municipale din preajma instituţiilor medicale. Să le amenajăm, nu să le distrugem”, s-a angajat candidatul.
Zinaida Greceanîi concurează în turul doi pentru fotoliul de primar al capitalei cu liberalul Dorin Chirtoacă. Alegătorii sunt aşteptaţi la urne pe 28 iunie.