Candidatul Partidului Socialiştilor la funcţia de primar al capitalei, Zinaida Greceanîi, promite că după data de 28 iunie, împreună cu echipele aleşilor locali PSRM din suburbiile municipiului, se va implica activ pentru a îmbunătăţi condiţiile de trai şi a asigura accesul la servicii de calitate în localităţile din componenţa Chişinăului. Greceanîi a calificat drept falsuri şi minciuni ruşinoase acuzaţiile precum că nu-i pasă de soarta suburbiilor, transmite IPN.
Candidatul a menţionat că o atenţie specială va fi acordată localităţilor mari din componenţa municipiului, cum ar fi Durleşti, Sângera şi altele, pentru că acestea au un potenţial economic înalt, dar nevalorificat. De asemenea, Greceanîi promite în suburbii modernizarea drumurilor de acces şi asigurarea cu transport public spre aceste localităţi. La fel, ar urma să fie reparate şi extinse drumurile locale, dar şi să fie asigurat iluminatul stradal.
Concurentul electoral susţine că mărimea surselor alocate din bugetul municipal către suburbii urmează a fi majorat, iar în fiecare an urmează a fi susţinut cel puţin câte un proiect de modernizare în aceste localităţi. De asemenea, urmează a fi îmbunătăţite serviciile sociale, medicale, educaţionale şi cele din cultură.
Zinaida Greceanîi a mai spus că această campanie nu a fost una simplă şi i-a îndemnat pe chişinăuieni să nu fie indiferenţi faţă de soarta de mai departe a municipiului Chişinău, să iasă duminică la vot.
La 28 iunie, în turul doi de scrutin, alegătorii din Chişinău vor alege la funcţia de primar general între liberalul Dorin Chirtoacă şi socialista Zinaida Greceanîi.