logo

Zinaida Greceanîi: Am votat pentru pace, stabilitate și pentru prosperitatea țării


https://www.ipn.md/ro/zinaida-greceanii-am-votat-pentru-pace-stabilitate-si-pentru-8008_1077643.html

Președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, susține că a votat pentru pace, pentru stabilitate, dar și pentru prosperitatea țării. A votat pentru un om care în fruntea statului va fi un adevărat statalist, care își va apăra țara, se va mândri cu ea și niciodată nu-i va trăda suveranitatea și independența. Declarațiile au fost făcute de politiciană, care este și președinta Partidului Socialiștilor, după exercitarea dreptului la vot, transmite IPN.

Zinaida Greceanîi a menționat că poporul moldovenesc este unul pașnic, toți trebuie să trăiască în pace, chiar dacă țara este una multinațională. Este important să nu existe ură. Chiar dacă a fost o campanie foarte dificilă, crede în înțelepciunea poporului. „Este o zi foarte importantă pentru Republica Moldova, pentru că astăzi poporul țării își alege conducătorul. Un conducător care trebuie să fie un statalist, să știe și își apere Republica Moldova, să se mândrească cu propria țară și niciodată în viață să nu vrea să o închine altui stat”, a mai spus lidera PSRM.

La al doilea tur de scrutin se consideră ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi, indiferent de numărul alegătorilor care au participat la alegeri. În caz de paritate de voturi, se consideră ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin. Secțiile de votare sunt deschise de la ora 07.00 până la ora 21.00.