logo

Zilele Voluntariatului se desfășoară la Chișinău


https://www.ipn.md/ro/zilele-voluntariatului-se-desfasoara-la-chisinau-7967_1092587.html

Zilele Voluntariatului se desfășoară în municipiul Chișinău până pe 15 octombrie. Vor fi organizate diverse activități gratuite pentru tineri în cadrul Centrelor de Tineret din Chișinău, cum ar fi training-uri, jocuri competitive, quiz-uri. „Prin toate activitățile pe care le facem vrem să promovăm spiritul civic al tinerilor”, a precizat pentru IPN Petru Grecu, directorul Centrului municipal de tineret.

La Târgul oportunităților de voluntariat care va fi organizat sâmbătă, 15 octombrie, vor fi invitate organizațiile nonguvernamentale de tineret, consiliile de tineret, centrele de tineret din municipiul Chișinău și din suburbii care vor participa cu o sesiune de informare în rândul tinerilor privind oportunitățile existente în domeniul voluntariatului. La Gala „Jos Pălăria în fața voluntarilor”, în aceeași zi, vor fi aduse mulțumiri tuturor care se implică activ în acțiuni de voluntariat la nivel municipal, dar și organizațiilor care promovează voluntariatul în rândul tinerilor.

Potrivit lui Petru Grecu, organizații de acest fel nu sunt multe. Problema constă în incapacitatea de a se menține pe acest tărâm. „Atâta timp cât organizația nu este foarte viabilă și nu știe cum să asigure continuitatea, organizația în scurt timp dispare. Dar dacă organizația este cu o viziune, cu o misiune foarte clară, atunci aceasta se menține și în timp”, a spus directorul Centrului.

Anual Primăria Chișinău organizează Programul municipal de granturi pentru organizații de tineret la care doritorii pot să aplice. Anul acesta bugetul pentru programul de granturi este de 500 de mii de lei.