Zilele Europei au fost inaugurate la Chişinău cu îndemnuri la unire şi înţelegere
https://www.ipn.md/ro/zilele-europei-au-fost-inaugurate-la-chisinau-cu-indemnuri-la-7967_997658.html
Zilele Europei în Republica Moldova au fost inaugurate, sâmbătă, la Chişinău, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, cu îndemnuri ale oficialilor la unire şi înţelegere, transmite Info-Prim Neo.
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a declarat că mobilizarea formidabilă a cetăţenilor şi a politicienilor europeni au făcut ca Uniunea Europeană să funcţioneze, iar cetăţenii din Republica Moldova trebuie să promoveze acest proiect ambiţios de integrare europeană pentru a se ajunge la modernizare. „Unii dintre noi au unele îndoieli cu privire la perspectivele ce ne se deschid în faţă. Înţeleg aceste reţineri şi nu le acuz. Îndemnul meu către dumneavoastră este să evaluăm lucrurile în aşa fel încât să putem merge în această direcţie împreună. Am definit acest proiect de integrare europeană ca pe unul naţional. Aceasta înseamnă că, indiferent de opţiunile noastre politice sau de apartenenţa etnică, ar trebui să punem umărul cu toţii pentru ca să ducem la îndeplinire acest obiectiv”, a subliniat preşedintele ţării.
Premierul Vlad Filat a declarat că an de an la Zilele Europei cetăţenii Republicii Moldova au posibilitatea să comunice de o manieră interactivă. „Azi marcăm unicitatea construcţiei europene, ce reprezintă un act de voinţă supremă de a proiecta viitorul popoarelor europene în termeni de identitate, valori şi principii comune. Europa înseamnă democraţie, respect pentru drepturile omului, iar Europa secolului XXI înseamnă şi comunicare, deschidere şi participare”, a subliniat primul ministru. Vlad Filat a menţionat că Zilele Europei trebuie să fie un prilej ca cetăţenii moldoveni să-şi amintească faptul că Europa este cu Republica Moldova în fiecare zi şi oferă soluţii concrete atunci când sunt necesare.
Şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Dirk Schuebel, a subliniat că această cooperare a UE cu Republica Moldova, construită în cadrul Parteneriatului Estic, are drept scop asocierea politică şi integrarea economică graduală a Moldovei în UE. „Noi o să continuăm să acordăm tot sprijinul Republicii Moldova în cadrul Parteneriatului Estic. O să continuăm să contribuim cu sprijin financiar, în pofida crizei financiare cu care ne confruntăm. Moldova va beneficia de fonduri suplimentare pentru a continua promovarea reformelor concepute”, a spus oficialul.
Şi primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a spus că Republica Moldova caută, din 2009, un proiect care să unească cetăţenii moldoveni şi acest proiect este integrarea europeană, care înseamnă libertate, securitate, încredere în ziua de mâine. „Pentru aceasta trebuie să ne unim. Dacă nu vom reuşi noi, copiii noştri trebuie să reuşească”, a spus edilul capitalei.
Cei care au venit sâmbătă în Piaţa Marii Adunări Naţionale au avut ocazia să facă cunoştinţă cu ţările-membre ale UE, dar şi să guste din bucatele specifice bucătăriei din Spania, Cehia, Germania, Franţa, Turcia, Estonia, Italia, România şi Belgia. De asemenea s-au informat despre obiceiurile şi valorile acestor ţări la standurile amenajate în Piaţă. Zilele Europei vor fi sărbătorite la Chişinău şi Comrat în perioada 12 - 19 mai.