logo

Zi de doliu la Ungheni


https://www.ipn.md/ro/zi-de-doliu-la-ungheni-7967_999600.html

Ziua de sâmbătă, 11 august, a fost declarată zi de doliu în raionul Ungheni. Toate drapele de stat sunt coborâte în bernă, iar în instituţiile de stat, organizaţii, la ora 10.00 va fi păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor decedate în tragicul accident de joi în care au murit 11 persoane. Preşedintele raionului Ungheni, Iurie Toma, a declarat pentru Info-Prim Neo că din Fondul de rezervă a preşedintelui raionului a fost alocată suma de 10 mii de lei pentru familia primarului Morenii Noi, care a decedat împreună cu soţia în accidentul de joi. Din Fondul raional de susţinere a populaţiei au fost alocate câte 5 mii de lei pentru fiecare persoană decedată. La fel, toţii primarii au făcut contribuţii personale. Banii deja au fost înmânaţi familiilor. O parte din persoanele decedate vor fi petrecute astăzi pe ultimul drum, iar alţii în ziua de duminică. Accidentul rutier s-a produs joi, 9 august, în apropierea localităţii Moreni (Ungheni). Potrivit informaţiilor preliminare, autocarul de marca Mercedes-Benz, care circula pe ruta Morenii Noi – Ungheni, nu a virat la timp în curbă şi a continuat deplasarea înainte, ieşind de pe traseu şi derapând într-o prăpastie. În urma accidentului şi-au pierdut viaţa 11 persoane, dintre care 2 minori.