Zece tineri din Zona de Securitate sunt susţinuţi în lansarea şi dezvoltarea afacerilor, în cadrul unui program asistat financiar de către Uniunea Europeană şi PNUD. Tinerii au fost selectaţi în baza unui concurs de planuri de afaceri şi s-au ales cu granturi de până la 15 mii de dolari. Pe parcursul a 10 luni, ei vor avea parte şi de consultanţă individuală la procurarea echipamentelor şi materiei prime necesare pentru dezvoltarea afacerii, transmite IPN.
La concurs s-au înscris 50 de tineri din 9 raioane ale ţării, prezentând în total 71 de planuri de afaceri. Cei 10 beneficiari selectaţi şi-au primit vineri, 28 martie, certificatele de grant, în cadrul unei ceremonii festive. Trei dintre tineri şi-au deschis afaceri în agricultură, 5 − în producere şi comerţ, iar 2 − în prestări servicii.
Danielle Keulen, şef-adjunct al secţiei cooperare din cadrul Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, a spus că este o acţiune de promovare a încrederii între oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului, pentru ca împreună să-şi ridice nivelul de trai.
Cei zece beneficiari de granturi vor avea posibilitatea să participe la 6 seminare pentru perfecţionarea abilităţilor de management, iar în lunile mai şi octombrie se vor organiza 2 conferinţe, la care vor participa reprezentanţi de pe ambele maluri ale Nistrului.
Alina Morozan, una dintre beneficiarii de granturi, a spus că aceşti bani i-au oferit posibilitatea să rămână în ţară şi să continue afacerea părinţilor. Cu ei va cumpăra utilajele necesare pentru colectarea porumbului şi a seminţelor de floarea soarelui. Victor Câşlari, un alt beneficiar de grant, a spus că îşi va dezvolta afacerea de uscare a fructelor, aplicând metode noi.
Programul „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” este realizat de AXA Managenent Consulting şi are un buget total de 10,6 milioane de euro. Contribuţia UE este de 9,5 milioane, iar PNUD a participat cu 1,1 milioane euro.