logo

William Hill remarcă o evoluţie pozitivă în procesul de soluţionare a diferendului transnistrean


https://www.ipn.md/ro/william-hill-remarca-o-evolutie-pozitiva-in-procesul-de-solutionare-a-diferendul-7965_960423.html

Şeful Misiunii OSCE în R. Moldova William Hill susţine că, pe parcursul activităţii sale în R. Moldova, a observat o evoluţie pozitivă în procesul de soluţionare a diferendului transnistrean. Oficialul a făcut această remarcă în cadrul unei întrevederi cu preşedintele Parlamentului Marian Lupu, se arată într-un comunicat de presă al Legislativului. Hill şi-a exprimat speranţa că va fi continuată cooperarea parlamentară cu Adunarea Parlamentară a OSCE. Marian Lupu a adresat, în numele Parlamentului şi al său personal, mulţumiri şefului Misiunii OSCE în Moldova pentru activitatea desfăşurată în decursul mandatului. Potrivit spicherului, William Hill a avut un mandat dificil legat în special de procesul de soluţionare a diferendului transnistrean. Cu toate acestea, preşedintele Parlamentului a apreciat înalt activitatea Misiunii OSCE în vederea identificării unei soluţii paşnice a problemei transnistrene, menţionând în particular efectele benefice ale internaţionalizării conflictului transnistrean. Interlocutorii au abordat, de asemenea, aspecte ce vizează intenţia autoproclamatelor autorităţi de la Tiraspol de a desfăşura, în luna septembrie curent, un referendum în raioanele de est ale RM. Ambele părţi au declarat că, deşi rezultatele referendumului nu vor fi recunoscute nici de autorităţile de la Chişinău, nici de organismele internaţionale, se va înregistra o anumită tensionare a situaţiei în regiune. În acest sens, interlocutorii s-au pronunţat pentru menţinerea stabilităţii politice şi evitarea provocărilor. Întrevederea a fost prilejuită de încheierea mandatului lui Hill în R. Moldova. William Hill, de origine american, a activat în calitate de şef al Misiunii OSCE în R. Moldova pe durata a două mandate. Acum câteva săptămâni, preşedintele RM Vladimir Voronin i-a acordat "Ordinul de Onoare", "pentru merite deosebite în dezvoltarea colaborării dintre OSCE şi R. Moldova, contribuţie substanţială la consolidarea stabilităţii şi securităţii regionale". William Hill va fi înlocuit în funcţie de un alt american - Louis O’Neil.