În scopul pregătirii către meciurile oficiale, naționala de futsal a Moldovei va disputa două partide cu reprezentativa similară a Turciei, transmite IPN.
Pentru dubla cu Turcia, selecționerul Vladimir Vusatîi a convocat următorii jucători: Constantin Burdujel, Andrian Lașcu (ambii - United Galați, România), Cristian Obadă, Sergiu Tacot (ambii - Autobergamo, România), Nicolae Neagu (Torun, Polonia), Alexandru Ţâmbalist, Andrei Negara, Sergiu Munteanu (toți - Dinamo Chișinău), Oleg Chitoroagî, Ian Iacovenco (ambii - Classic Chișinău), Mihai Bogaciuc (Balkan Chișinău), Vitalie Negru, Cristian Gurjui (ambii - Olimpia Bălți) și Sergiu Țîmpeu (Atletico Chișinău).
Partidele Moldova - Turcia vor avea loc pe 5 și 6 decembrie la Complexul Sportiv „Futsal Arena FMF” din comuna Ciorescu.