logo

Vremea se răcește brusc


https://www.ipn.md/ro/vremea-se-raceste-brusc-7967_1022841.html

Dacă începutul săptămânii viitoare ne va bucura cu timp mai cald, temperatura ajungând și la 24-25 de grade Celsius în centrul şi sudul ţării, atunci de miercuri, 7 octombrie, vremea se va schimba brusc, răcindu-se cu peste 10 grade, transmite IPN.

Meteorologii prognozează în acest weekend, dar şi în primele 2 zile ale săptămânii viitoare temperaturi care oscilează între 20 şi 25 de grade Celsius. Deja de miercuri temperatura va scădea , oscilând între 12 grade în nordul ţării şi maximum 17 grade Celsius la sud. Noaptea temperatura va scădea şi până la 2 grade Celsius. Precipitaţii nu se prevăd decât izolat ploi slabe la nord pentru marţi, 6 octombrie. Nici vânt nu va fi.

Paginile de internet specializate în prezentarea prognozelor meteo informează că pe parcursul întregii luni octombrie cald va fi doar în următoarele câteva zile, iar odată cu scăderea bruscă a temperaturilor acestea se vor menţine până la sfârşitul lunii. Precipitaţii sunt prevăzute doar 3-4 zile în această perioadă. E de menţionat că în Moldova este valabilă avertizarea cod galben şi portocaliu de secetă hidrologică.