logo

Vreau să ştiu DESPRE ALEGERI: întâlnirile electorale


https://www.ipn.md/ro/vreau-sa-stiu-despre-alegeri-intalnirile-electorale-7978_1030198.html

Candidaţii în alegeri sau persoanele de încredere ale concurenţilor, atunci când organizează adunări, mitinguri sau întâlniri publice cu alegătorii, urmează să notifice autoritatea administraţiei publice locale, printr-o declaraţie prealabilă, despre desfăşurarea evenimentului.

La fel, solicitanţii, în cooperare cu autoritatea administraţiei publice locale, urmează să comunice din timp organelor abilitate să asigure securitatea şi ordinea publică despre data, ora şi locul desfăşurării evenimentului. În caz de necesitate, urmează să sporească numărul de colaboratori.

Evenimentele nu se organizează şi nici nu se desfăşoară în acelaşi loc şi concomitent de către doi sau mai mulţi concurenţi electorali. În cazul în care doi sau mai mulţi concurenţi electorali vor solicita desfăşurarea evenimentului pentru acelaşi loc şi oră, autoritatea publică locală va lua decizia ţinând cont de acordul dat prin consens de toate părţile. Dacă, în urma discuţiilor, nici unul dintre solicitanţi nu acceptă să modifice ora, locul de desfăşurare a întrunirii, prioritate la desfăşurarea acesteia o are solicitantul care a depus primul declaraţia prealabilă.

În incinta instituţiilor publice – şcoli, grădiniţe, spitale etc. întâlnirile candidaţilor în alegeri ori persoanelor de încredere ale concurenţilor cu alegătorii se vor organiza şi desfăşura în afara programului de lucru al instituţiei publice. Solicitanţii urmează să  coordoneze în prealabil desfăşurarea evenimentului cu organul de conducere al instituţiei publice.

Activitatea de muncă a instituţiei publice, în cadrul organizării şi desfăşurării evenimentului, nu trebuie afectată. Participarea la întâlnirile cu concurenţii electorali şi/sau candidaţii în alegeri este benevolă, fiind interzisă obligarea funcţionarilor, elevilor, pacienţilor sau altor categorii de persoane să participe la ele.

În cazul în care angajaţii sunt obligaţi să participe la întâlnirile electorale, contrar voinţei lor sau în timpul programului, aceştia pot sesiza Comisia Electorală Centrală, expediind la adresa info@cec.md un mail în care să descrie situaţia cu care se confruntă.
–––
Rubrica IPN Vreau să ştiu DESPRE ALEGERI vine să explice noţiuni, termene şi practici care ţin de procesul electoral prezidenţial.