Voxtel a semnat un acord de parteneriat cu LG Electronics
https://www.ipn.md/ro/voxtel-a-semnat-un-acord-de-parteneriat-cu-lg-electronics-7973_958194.html
Compania Voxtel a semnat marţi, 7 martie, în cadrul unei conferinţe de presă, un acord de parteneriat cu producătorul de telefoane mobile LG Electronics. În rezultatul acestei acţiuni, în reţelele de magazine Voxtel vor fi comercializate telefoane mobile LG.
Directorul general al Voxtel, Francis Gelibter, a comunicat în cadrul conferinţei de presă că semnarea parteneriatului cu LG este încă o dovada a noii politici de asigurare a consumatorilor din ţară cu telefoane mobile. El a spus că noua politică include asigurarea cu telefoane mobile cu garantarea calităţii şi la preţuri convenabile.
Sursa citată a mai spus că actualmente în magazinele Voxtel se propune modelul LG C 1100, care se plasează în categoria preţurilor medie-joase, şi modelul LG M 4410, plasat în categoria preţurilor medie-superior, acestea fiind comercializate la preţul de 109 USD şi respectiv 329 USD. Până la sfârşitul anului curent, Gelibter a afirmat că vor fi comercializate încă 6 modele de telefoane LG.
GSM Deputy Manager al LG, Daniel Cristian Jarul, a precizat la eveniment că cele două modele de telefoane LG, comercializate de Voxtel, au fost testate şi costumizate pentru R. Moldova, ele incluzând traducere şi ghid de utilizare.
Acordul semnat marţi este al doilea de acest fel, Voxtel anterior semnând un acord cu compania Sagem.
LG Electronics are o istorie de 58 de ani pe piaţa mondială în diverse domenii. La momentul actual producătorul de telefoane se situează pe locul 4 în topul mondial al producătorilor de telefoane mobile. Pe primul loc se situează corporaţia finlandeză Nokia.