logo

Voturile din diasporă i-ar asigura victoria Maiei Sandu în turul II, sondaj


https://www.ipn.md/ro/voturile-din-diaspora-i-ar-asigura-victoria-maiei-sandu-8013_1108592.html

Alexandr Stoianoglo poate câștiga în turul al II-lea al alegerilor prezidențiale doar în cazul unei participări slabe a diasporei la scrutin și al unei mobilizări active a electoratului de stânga din Republica Moldova. Totuși, dacă participarea la vot a moldovenilor din diasporă va fi la fel ca în primul tur, diferența de voturi pe care Maia Sandu poate să le obțină din diasporă acoperă orice deficit pe care îl obține pe teritoriul Republicii Moldova. Astfel, voturile diasporei îi pot asigura victoria Maiei Sandu. Concluziile se regăsesc în Barometrul pentru luna octombrie 2024, prezentat astăzi de către compania sociologică Date Inteligente.

Într-o conferință de presă la IPN, directorul general iData, Mihai Bologan, a declarat că în cadrul cercetării au fost ilustrate trei scenarii, iar pentru fiecare dintre ele au fost emise câteva ipoteze, inclusiv că numărul de alegători se menține același. De asemenea, au fost analizate procentele celor indeciși din Republica Moldova, acestea fiind distribuite aproximativ 40% pentru Maia Sandu și 60% pentru Stoianoglo. Or, indecișii, de regulă, au mai multă încredere în politicienii de stânga. Alte ipoteze sunt că în stânga Nistrului Maiei Sandu i se atribuie 25% din voturi, iar lui Alexandr Stoianoglo – 75%. Totodată, în diasporă, Maia Sandu acumulează 78% din voturi, iar Alexandr Stoianoglo – 22%.

„Maia Sandu ar putea câștiga alegerile pe teritoriul Republicii Moldova, fără stânga Nistrului, dar acest lucru este puțin probabil. În mod normal, Alexandr Stoianoglo ar putea câștiga alegerile pe teritoriul Republicii Moldova, fără stânga Nistrului și fără diasporă și acest scenariu este destul de probabil sau cel mai probabil. Voturile din diasporă pentru toate cele trei scenarii pot asigura victoria Maiei Sandu”, a declarat Mihai Bologan.

Conform unuia dintre scenarii, pentru victorie Alexandr Stoianoglo are nevoie suplimentar de 35,5 mii de voturi. Chiar dacă numărul de votanți din stânga Nistrului ar crește, aceasta practic nu va influența scorul total al lui Stoianoglo.

„Cel mai mult contează votul din diasporă. Dacă se respectă modul în care s-a votat în primul tur și dacă participarea diasporei va fi la fel ca în primul tur, diferența de voturi pe care Maia Sandu poate să le obțină din diasporă acoperă orice deficit pe care îl obține pe teritoriul Republicii Moldova”, a menționat directorul iData.

Referitor la rata de participare în Republica Moldova, aceasta a fost destul de înaltă în primul tur. Și în aceste condiții este greu de anticipat o creștere a participării anume în țară, deoarece, s-ar putea ca mulți din cei care au fost în turul întâi să nu mai vină la vot în turul al II-lea.

„Alexandr Stoianoglo poate câștiga doar în cazul unei participări slabe a diasporei la alegeri și a unei mobilizări active a electoratului de stânga din Republica Moldova. Adică, pe de o parte, să micșoreze deficitul din diasporă, pe de altă parte, să-și mărească avantajul pe care îl poate obține pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv și în stânga Nistrului”, spune Mihai Bolocan.

„Rezultatul alegerilor depinde de fiecare dintre cei care participă la alegeri, indiferent de cât scenarii nu fac staticienii sau sociologii. Respectiv, dacă doriți să influențați într-o direcție sau alta rezultatele alegerilor, unicul lucru pe care îl puteți face e să veniți la vot să votați sau să nu veniți la vot și să vă asumați consecințele”, a mai spus directorul iData.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1005 de persoane din 323 de localități. Perioada de culegere a datelor a fost 25-29 octombrie, iar eroarea maximă de eșantionare este 3%. Metodologia de colectare a datelor a fost mixtă. 60% din chestionare au fost colectate la telefon, 20% – online, iar 20% – față în față.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.