logo

Voturi comune PLDM-PCRM vor exista cât timp există interese comune, analist


https://www.ipn.md/ro/voturi-comune-pldm-pcrm-vor-exista-cat-timp-exista-interese-7965_1003415.html

Voturi comune ale deputaţilor din fracţiunile PLDM şi PCRM vor exista cât timp există interese comune, cu beneficii pentru ambele formaţiuni – susţine analistul politic Mihai Cernencu, solicitat de Info-Prim Neo. În opinia sa însă, o coaliţie majoritară între aceste două partide este imposibilă, deoarece în egală măsură vor fi taxate de către alegători. Potrivit lui Cernencu, chiar dacă PLDM şi PCRM au votat împreună câteva proiecte în cadrul Comisiei juridice, aceasta nu înseamnă că se formează o nouă coaliţie. „Nu cred că ei ar merge spre o alianţă de acest gen. Această situaţie este un beneficiu de scurtă durată”, a remarcat analistul. Potrivit lui Cernencu, ambele partide au interese faţă de persoana lui Vlad Plahotniuc. Comuniştii îl învinuiesc pe acesta că a furat mai mulţi primari, deputaţi şi membri de partid, iar cei de la PLDM consideră că Vlad Plahotniuc este cel care controlează justiţia şi alte instituţii ale statului. Interesul comun va exista până se rezolvă aceste două probleme esenţiale: excluderea funcţiei de prim-vicepreşedinte al Parlamentului şi alegerea procurorului general”, a menţionat analistul. Acordul AIE s-a dovedit a defectuos, spune Mihai Cernenco, pentru că s-a constatat că pe numele unor persoane se deschid dosare, iar pe numele altora nu. Şi această situaţie nu mai poate fi tolerată. „Miza lui Vlad Filat este renegocierea acordului. Iar, din câte am văzut, PDM şi PL nu doreşte acest lucru. Alegerile anticipate sunt totuşi cea mai rea soluţie”, a remarcat Mihai Cernencu. Analistul crede că un acord mai bun ar putea fi negociat cu implicarea factorilor externi, a Uniunii Europene, care a învestit foarte mult în Republica Moldova. „Factorul extern ar putea fi determinant în acest caz în împăcarea lor şi în renegocierea unui nou acord de păstrare a acestei alianţe”, a mai spus analistul politic. Vineri, 15 februarie, începe sesiunea primăvară-vară a Parlamentului. Pe ordinea de zi figurează şi proiectul PLDM de excludere a funcţiei de prim-vicepreşedinte al legislativului. PDM şi PL au lăsat să se înţeleagă că există pericolul unei majorităţi PLDM-PCRM, după ce liberal-democraţii au ieşit din Alianţa pentru Integrare Europeană.